Downing Street a anunţat, într-un comunicat, că “gândurile premierului şi ale Guvernului sunt alături de cei ucişi şi răniţi în acest incident îngrozitor şi cu familiile lor”, în timp ce secretarul de Interne a dat asigurări că terorismul nu va distruge valorile britanice, relatează BBC News.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Premierul este ţinut la curent (cu ancheta – n.r.) şi va prezida în curând COBRA”, se adaugă în comunicatul Guvernului de la Londra.

“Nu cunoaştem impactul complet al acestui incident îngrozitor. Dar ştiu că întreaga ţară, la fel ca mine, se va gândi şi se va ruga pentru cei care sunt afectaţi. Vreau să mulţumesc serviciilor de urgenţă pentru răspunsul rapid şi să le aduc un omagiu pentru curajul şi profesionalismul lor”, a afirmat ministrul de Interne Amber Rudd, care se afla la Lahore, în Pakistan, în momentul atacului, dar se întoarce la Londra.

Ea a precizat că prioritatea Guvernului este securitatea oamenilor şi a îndemnat populaţia să fie vigilentă şi să alerteze autorităţile dacă observă ceva suspect.

„Poporul britanic va fi unit” şi va lucra “pentru a-i înfrânge pe cei care vor să facă rău valorilor noastre comune. Valorile democraţiei, toleranţei şi statului de drept. Valori simbolizate de camerele Parlamentului. Valori care nu vor fi distruse niciodată”, a încheiat ea.

Cel puţin patru oameni, inclusiv atacatorul şi un ofiţer de poliţie, au murit în atac, iar 20 de oameni, printre care doi români, au fost răniţi.

Potrivit presei locale, atacatorul, un bărbat asiatic în vârstă de aproximativ 40 de ani, ar fi intrat cu maşina în mulţimea de pe Westminster Bridge, rănind mai multe persoane, după care a lovit gardul Parlamentului. El s-ar fi dat jos din maşină şi ar fi fugit până în curtea Legislativului, unde ar fi înjunghiat un ofiţer de poliţie. El a fost împuşcat de alţi ofiţeri.

Deocamdată nimeni nu a revendicat atacul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.