Două rachete israeliene au căzut în apropierea Aeroportului Internaţional din Damasc, în Siria, în noaptea de luni spre marţi, potrivit agenţiei siriene de presă Sana, care nu oferă alte precizări, relatează Reuters şi AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Observatorului Sirian al Drepturilor Omului (SOHR), sistemul de apărare antiaeriană a armatei siriene nu a reuşit să intercepteze cele două rachete.

”Rachetele israeliene au atins depozite de armament destinat Hezbollah, în apropiere de aeroport”, a declarat directorul SOHR Rami Abdel Rahman.

O explozie a fost auzită la ora locală 1.00 (şi ora României), în apropiere de aeroport, provocată de rachete trase de avioane israeliene dinspre Platoul Golan.

”Acest lucru viza depozite de muniţie şi hangare aparţinând unor miliţii care nu sunt siriene loiale regimului” lui Bashar al-Assad, a precizat SOHR, adăugând că deţine informaţii despre eventuale victime.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.