Donald Trump a declarat, vineri, că Microsoft ar trebui să o concedieze pe Lisa Monaco, o democrată pe care compania americană din domeniul tehnologiei a angajat-o recent, după ce aceasta a fost adjunct al secretarului Justiţiei în timpul mandatului lui Joe Biden la Casa Albă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Acesta este cel mai recent exemplu al presiunilor pe care preşedintele american le exercitează în mod deschis asupra foştilor responsabili ai administraţiilor Obama sau Biden, pe care îi acuză că au condus o „vânătoare de vrăjitoare” împotriva sa, notează lefigaro.fr.

„Consider că Microsoft ar trebui să rezilieze imediat contractul de muncă al Lisei Monaco”, a scris miliardarul republican pe reţeaua sa Truth Social, calificând-o pe femeia de 57 de ani drept „coruptă”.

„Un pericol pentru securitatea naţională”

Microsoft a angajat-o pe Lisa Monaco în funcţia strategică de responsabilă cu afacerile internaţionale, unde, potrivit lui Trump, ea va trata informaţii extrem de sensibile.

„Ea reprezintă un pericol pentru securitatea naţională a Statelor Unite, în special având în vedere contractele care leagă Microsoft de statul american”, a afirmat Donald Trump.

Republicanul în vârstă de 79 de ani, care a făcut obiectul a două proceduri de destituire şi a mai multor procese, i-a dat recent instrucţiuni ministrului său al Justiţiei, Pam Bondi, să intensifice urmărirea penală a celor pe care îi acuză că au contribuit fără motiv la neplăcerile sale.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.