Un bărbat a rănit joi 12 pompieri şi poliţişti - pe unii grav -, provocând o explozie şi dând foc unui apartament, în vestul Germaniei, anunţă autorităţile locale, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Bărbatul, în vârstă de 57 de ani, a fost arestat în locuinţa sa, la Ratingen, însă motivele gestului acestuia nu au fost stabilite imediat.

O parte dintre victime sunt rănite grav, iar viaţ uneia era ”în pericol”, a declarat la postul NTV ministrul de Interne regional Herbert Reul.

Pompierii şi poliţiştii s-au dus la faţa locului, după ce au fost contactaţi din cauza unui posibil incendiu în locuinţă, şi a prezenţei în interior a unei persoane care avea nevoie de ajutor.

La sosirea pompierilor şi poliţiştilor, ocupantul apartamentului a ”declanşat o explozie” către aceştia, a sublniat ministrul, fără să precizeze natura acesteia.

Tabloidul Bild şi NTV scriu că bărbatul a dat foc, după aceea, unei benzine sau altei substanţe inflamabile cu care a stropit intrarea în apartament.

El a închis apoi uşa şi a continuat să incendieze restul locuinţei, după care a fost arestat de către membri ai Forţelor Speciale din cadrul poliţiei.

Aceştia au găsit ulterior, în apartement, un corp fără viaţă - ars.

”Probabil este vorba despre mama” suspectului, a declarat ministrul regional de Interne.

Bild scrie că bărbatul este cunoscut prin luări de poziţie, pe reţele de socializare, împotriva vaccinării covid-19.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.