Un al doilea submarin nuclear de atac (SNA) francez din clasa Barracuda - Duguay-Trouin - a fost livrat oficial Marinei franceze în urma unei campanii de testare pe mare, anunţă Ministerul francez al Apărării, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Recepţia submarinului, de către Direcţia Generală a Armamentului, a avut loc la 28 iulie, la Brest, a anunţat joi, într-un comunicat, ministerul.

Duguay-Trouin, a cărui construcţie a început în 2009, a efectuat, de la prima ieşire pe mare, în martie, o serie de teste ale capacităţilor sale tehnice şi operaţionale - viteza, performanţele la diverse adâncimi de imersiune şi funcţionarea instalaţiilor, inclusiv a reactoarelor nucleare.

Submersibilul poartă numele unui corsar francez din secolul al XVIII-lea şi urmează să efectueze o desfăşurare denumită de lungă durată, în vederea testării capacităţilor militare, înainte de intrarea în serviciul activ.

Duguay-Trouin, un mastodont de oţel negru, cu o lungime de 99 de metri, de 5.200 de tone, este armat cu rachete antinavă şi rachete de croazieră  (MdCN), cu o rază de 1.000 de kilometri vizând ţinte terestre.

El poate fi desfăşurat de către Forţele Speciale, iar în acest sens dispune de un hangar de punte detaşabilă, cu un propulsor submarin pentru scafandri de luptă.

Misiunea acestui SNA este să apere bastimente ”preţioase” - portavioane şi submarine lansatoare de dispozitive (SNLE) dotate cu rachete nucleare, să urmărească submarine inamice şi să culeagă informaţii clasificate.

În afară de Suffren, introdus în serviciu în 2022, şi Duguay-Trouin, alte patru submarine - Tourville, de Grasse, Rubis şi Casabianca - se află în diverse stadii de construcţie.

Ele urmează să fie livrate până în 2030, pentru a înlocui submarine de clasa Rubis, introduse în serviciu începând din anii '80.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.