Doi solicitanţi de azil, un irakian şi un afgan, s-au sinucis prin spânzurare în nordul Greciei, potrivit unui ONG, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Avem veşti teribile de la Mouries (...). Doi tineri s-au sinucis ieri (miercuri) şi azi (joi)”, a anunţat joi într-un comunicat Forumul Grec al Refugiaţilor.

Cei doi solicitanţi de azil erau cazaţi într-un hotel, în care sunt cazaţi 350-400 de refugiaţi, în satul Mouries, în nordul Greciei, în apropiere de frontiera terestră cu Republica Macedonia de Nord, potrivit ONG-ului.

Primul azilant, găsit mort miercuri, spânzurat lângă un pod în apropierea hotelului, era un refugiat afgan în vârstă de 32 sau 33 de ani, tatăl al doi copii. Al doilea, un tânăr irakian în vârstă de aproximativ 30 de ani, a fost găsit joi de către colocatarul său, pe un culoar al hotelului.

Potrivit autorităţilor elene, peste 40.000 de solicitanţi de azil se află în prezent în tabere, în condiţii insalubre, pe insule situate în nordul Mării Egee, către Turcia.

ONG-ul Médecins Sans Frontières (MSF) a anunţat la sfârşitul lui noiembrie un număr tot mai mare de copii refugiaţi care au încercat să se sinucidă în aceste tabere, în condiţii sordide, şi i-au îndemnat pe liderii europeni să acţioneze.

Guvernul conservator al lui Kyriakos Mitsotakis a promis să mute 20.000 de solicitanţi de azil pe continent până la începutul lui 2020.

Însă taberele sunt de asemenea pe punctul de afi saturate în Grecia continentală, iar primirea refugiaţilor se loveşte în anumite cazuri de ostilitatea locuitrilor mai multor localităţi.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.