Doi bărbaţi, acuzaţi de spionaj în favoarea Israelului, executaţi prin spânzurare

Doi bărbaţi, acuzaţi de spionaj în favoarea Israelului, executaţi prin spânzurare

Doi bărbaţi au fost executaţi luni în Iran, condamnaţi cu privire la spionaj în favoarea Israelului, inamicul jurat al Republicii islamice, anunţă organul de presă al puterii judiciare, Mizan Online, relatează AFP.

"Omid Behzad şi Pouria Safvat au fost spânzuraţi în această (luni) dimineaţă pentru că au transmis coordonatele unor instalaţii militare şi de securitate sensibile unor agenţi Mossad", serviciul israelian de informaţii externe, potrivit site-ului puterii judiciare.

Mizan Online nu oferă nicio informaţie despre data arestării ori a procesului, însă anunţă că au fost condamnaţi la moarte cu privire la "spionaj şi colaborare cu regimul sionist".

Potrivit televiziunii iraniene de stat, cei doi bărbaţi au fost condamnaţi cu privire la spionaj în timpul actualului Război din Iran, lansat la 28 februarie de către Statele Unite şi Israel, şi în precedentul Război de 12 Zile, în iunie 2025.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră