Principalul consilier al lui Donald Trump din campania prezidenţială din 2016 a pus în circulaţie zvonul că Ucraina - şi nu Rusia - se făcea vinovată de piratarea informatică a Partidului Democrat, arată documente făcute publice de Departamentul american al Justiţiei, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Sute de pagini de note ale anchetei ruse a lui Robert Mueller au fost transmise publicaţiilor americane Buzzfeed şi CNN, care au pladat în faţa unui judecător în favoarea dreptului lor de a avea acces la informaţii de interes public.

Potrivit unei audieri la FBI a adjunctului directorului de campanie Rick Gates, directorul campaniei Paul Manafort le spunea colegilor săi că pirateria mesajelor electronice ale Partidului Democrat a fost ”probabil opera ucrainenilor, nu a ruşilor”.

Conducătorii campaniei lui Trump se declarau, afirmă el, convinşi că Kievul ar fi acţionat în vederea acuzării Moscovei.

În iulie 2016, site-ul WikiLeaks a început să publice mii de e-mailuri ale conducerii Partidului Democrat.

Serviciile americane de informaţii au anunţat apoi că au aceste documente au fost obţinute cu ajutorul unor spioni ruşi şi transmise WikiLeaks.

Documentele divulgate sâmbătă arată, de asemenea, că Donald Trump, principalii săi consilieri şi membri ai familieisale au discutat în mai multe rânduri despre cum să pună mâna pe e-mailurile obţinute de WikiLeaks.

Camera Reprezentanţilor a adoptat joi o rezoluţie care stabileşte un cadru formal al anchetei în vederea unei destituiri a lui Trump.

Camera îi reproşează locatarului Casei Albe faptul că a exercitat presiuni asupra preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski pentru ”a se apleca” asupra rivalului său democrat Joe Biden şi afacerilor fiului acestuia, Hunter Biden, în Ucraina.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.