Cutremur puternic de magnitudinea 7,3 Insula indoneziană Halmahera, în arhipelagul Molucelor

Cutremur puternic de magnitudinea 7,3 Insula indoneziană Halmahera, în arhipelagul Molucelor
Cutremur puternic de magnitidinea 7,3 Insula indoneziană Halmahera, în arhipelagul Molucelor (Foto: Twitter)

Un cutremur puternic, de magnitudinea 7,3, a avut loc duminică în estul Indoneziei, potrivit Institutului american de geofizică USGS, care nu a declanşat o alertă de tsunami, relatează AFP.

Cutremurul a avut loc imediat după ora locală 18.00 (12.00, ora României) pe Insula Halmahera, în arhipelagul Molucelor, la o adâncime de zece kilometri.

”Cutremurul a fost destul de puternic şi a scos locuitorii din case. Mulţi au intrat în panică şi aşteaptă pe străzi”, a anunţat Mansur, un reprezentant local al Agenţiei de gestionarea catastrofelor contactat de AFP.

Autorităţile evaluau situaţia, însă nu existau informaţii despre eventuale victime sau pagube imediat, a anunţat acest responsabil care, la fel ca mulţi indonezieni, are un singur nume.

Indonezia, un arhipelag de aproximativ 17.000 de insule şi insuliţe, format prin convergenţa a trei mari plăci tectonice - indo-pacifică, australiană şi eurasiatică - se află pe Centura de Foc a Pacificului, o zonă cu o intensă activitate seismică.

Un cutremut cu magnitudinea de 7,5, urmat de un tusnami, la Palu, pe Insula Sulawesi, s-a soldat anul trecut cu 2.200 de morţi şi mii de persoane date dispărute.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră