Un cutremur de magnitudinea 6,9 a avut loc joi în Mexic, anunţă serviciul seismologic mexican, însă nici victime şi nici pagube nu s-au semnalat imediat, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cutremurul a zguduit capitala mexicană Ciudad de Mexico, în care trăiesc 22 de milioane de oameni, la trei zile după un cutremur puternic, luni, în ziua marcării a două cutremure sângeroase, în 1985 şi 2017.

Joi, locuitorii Ciudad de Mexico au fost surprinşi de cutremur în somn. Mulţi au ieşit în stradă în pijama, treziţi de sirene de alarmă.

Epicentrul seismului a fost localizat în statul Michoacan (vest), la 84 de kilometri distanţă de oraşul Coalcoman, potrivit serviciului de seismologie.

Cutremurul de luni - de magnitudinea 7,7 - s-a soldat cu doi morţi şi a fost localizat tot în Michoacan.

Serviciul seismologic mexican a revizuit în creştere magnitudinea cutremurului de joi, stabilită iniţial la 6,5.

Primarul Ciudad de Mexico Claudia Sheinbaum a anunţat că elicoptere oficiale survolau oraşul, dar că nicio victimă şi nici pagube nu au fost descoperite imediat.

”Pentru moment, nu sunt pagube în oraş. Voi continua să dau informaţii”, a anunţat ea pe Twitter.

Cutremurul puternic care a zguduit Mexicul luni a avut loc la o oră după ce milioane de persoane au participat la un exerciţiu de prevenţie, organizat anual de către autorităţi pentru a marca cutremurele de la 19 septembrie 1985 şi 2017.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.