Curtea Supremă poloneză a stabilit joi, într-o hotărâre, că noul Consiliu Naţional polonez al Magistraturii (KRS) nu oferă garanţii ale independenţei puterii judiciare faţă de puterea politică, punând astfel în discuţie o parte a unor reforme controversate ale puterii conservatoare, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Hotărârea poloneză intervine în urma unei hotărâri a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE).

CJUE a hotărât în noiembrie că revine Curţii Supreme să verifice această problemă.

”Noul KRS nu oferă garanţii suficiente de independenţă faţă de organele puterilor legislativă şi executivă. Judecătorii noului KRS au beneficiat de modificări” prin promovarea lor în funcţii importante, a declarat judecătorul raportor Bohdan Bieniek.

”Toate acestea arată că KRS este dependent de puterile legislativă şi executivă”, a subliniat el.

Cu toate acestea, preşedintlee KRS Leszek Mazur a respins acest verdict.

El a negat că ”ar exista vreo influenţă asupra funcţionării KRS şi Camerei Disciplinare a Curţii Supreme”.

Această hotărâre ”nu pune în discuţie statutul judecătorilor din Camera Disciplinară. Ea nu face decât să introducă o anumită doză de incertitudine şi este îndoielnică cu privire la principiul inamovibilităţii judecătorilor”, a dat el asigurări, potrvit agenţiei poloneze de presă PAP.

Hotărârea Curţii Supreme a fost salutată de opoziţie şi jurişti, care denunţă caracterul anticonstituţional, consideră ei, al reformelor judiciare.

Vasta reformă a sistemului judicar polonez este percepută la Bruxelles ca o tentativă de subordonare a judecătorilor de către conservatorii naţionalişti şi antieuropeni din cadrul Partidului Ordine şi Justiţie (PiS), aflat la putere.

Altă procedură împotriva Poloniei, angajată de Comsiia Europeană (CE), se află în curs.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.