Curtea Supremă a Statelor Unite a refuzat vineri să se pronunţe de urgenţă asupra faptului dacă Donald Trump era protejat de imunitatea prezidenţială atunci când a încercat să răstoarne rezultatul alegerilor din 2020, o adevărată mană pentru miliardar, care speră să amâne începutul procesului în acest dosar, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Furtunosul miliardar, care candidează în alegerile de la sfârşitul lui 2024, urmează să fie judecat, începând de la 4 martie cu privire la presiuni pe care le-a exercitat în ultimele alegeri prezidenţiale.

Avocaţii săi, care încearcă prin toate mijloacele să întârzie începutul procesului, pentru ca acesta să nu coincidă cu calendarul electoral, susţin că Trump se bucura de o ”imunitate absolută” cu privire la faptele sale, în timp ce se afla la Casa Albă.

Ei consideră că, din acest motiv, el ar trebui să nu fie judecat.

Judecătoarea Tanya Chutkan, care va judeca acest proces federal al lui Donald Trump, a respins la începutul lui decembrie o primă cerere cu privire la imunitate, stabilind că niciun text nu protejează un fost preşedinte de urmărirea penală.

Avocaţii lui Donald Trump au făcut apel împotriva acestei hotărâri şi au cerut Curţii de Apel să tranşeze.

Această etapă suplimentară ar putea să dureze săptămâni şi să conducă la o decalare a începutului procesului fostului şef de stat.

JURISPRUDENŢĂ VAGĂ

La jumătatea lui decembrie, procurorul federal Jack Smith a sesizat Curtea Supremă a Statelor Unite, căreia i-a cerut să să se pronunţe în mod direct asupra acestei probleme, fără să mai aştepte o hotărâre a Curţii de Apel.

Curtea Supremă - cu o majoritate conservatoare remaniată profund de către Donald Trump - a refuzat, vineri să facă acest lucru.

Încercări asemănătoare de invocare a unei imunităţi prezidenţiale a lui Donald Trump au fost respinse de către magistraţi, însă ”templul” dreptului american nu a spus însă niciodată în mod direct dacă un fost şef al statului beneficiază de o imunitate împotriva urmăririi penale.

Jurisprudenţa este vagă, iar Donald Trump este primul fost preşedinte al Statelor Unite inculpat penal.

Miliardarul republican se pregăteşte să pregăteşyte de un 2024 extraordinar în toate privinţele - punctat de un du-te-vino la tribunale şi pe estrade de campanie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.