Curtea Supremă a Statelor Unite a semnalat, marţi, că este improbabil să respingă în totalitate legea asigurărilor de sănătate Obamacare, într-un proces intentat de Texas şi alte state guvernate de republicani şi susţinut de administraţia preşedintelui Donald Trump, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Judecătorii au audiat timp de două ore argumentele, prin teleconferinţă, într-un apel al coaliţiei statelor guvernate de democraţi, între care California şi New York şi al Camerei Reprezentanţilor, în favoarea menţinerii Affordable Care Act (ACA), lege cunoscută sub numele de Obamacare.

Judecătorul şef John Roberts şi colegul său conservator Brett Kavanaugh au pus întrebări care au sugerat că sunt sceptici de argumentele republicanilor că întreaga lege Obamacare trebuie să cadă, chiar dacă una dintre prevederile cheie, cunoscută drept mandatul individual, este găsită neconstituţională. Iniţial, prevederea respectivă cerea ca oamenii să obţină o asigurare sau să plătească o penalizare.

”Este dificil să argumentaţi că Congresul a intenţionat ca întreaga lege să cadă, dacă mandatul individual a fost respins”, a afirmat Roberts, notând că Congresul nu a respins întreaga lege în 2017, când a eliminat penalitatea prevăzută de mandatul individual.

Cazul reprezintă cel mai recent atac republican în justiţie împotriva legii din 2010, care este cea mai mare realizare de politică internă a fostului preşedinte democrat Barack Obama. În 2012 şi 2015, Curtea Supremă a respins contestaţiile republicanilor. De asemenea, republicanii au eşuat în numeroasele lor tentative de abrogare a Obamacare în Congres, deşi administraţia Trump a luat măsuri împotriva legii.

Dacă, în hotărârea care va fi luată până la sfârşitul lunii iunie, Roberts şi Kavanaugh se vor alătura celor trei judecători liberali ai instanţei, ar fi suficient ca cea mai mare parte a legii să fie păstrată.

Preşedintele ales Joe Biden, fost vicepreşedinte sub conducerea lui Obama, a criticat eforturile republicanilor de a anula legea Obamacare în mijlocul unei pandemii mortale de coronavirus şi speră că va consolida Obamacare după preluarea mandatului, pe 20 ianuarie.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.