Preşedintele Donald Trump a spus că nu va purta o mască, în ciuda noilor recomandări făcute de medici, care îi sfătuiesc pe americani să îşi acopere feţele pentru a preveni răspândirea involuntară de Covid-19.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Trump a declarat că nu se vede întâmpinând „preşedinţi, prim-miniştri, dictatori, regi, regine” în Biroul Oval în timp ce poartă o mască, relatează BBC.

El a subliniat că recomandările făcute vineri sunt „opţionale”.

„Nu trebuie să faceţi asta. Eu aleg să nu fac asta. Nu cred că voi face asta. Dar unii oameni poate vor să facă asta şi este OK. Poate fi bine. Probabil va fi”, a declarat el.

Întrebat de ce, el a răspuns: „Nu vreau să fac asta stând în Biroul Oval. Cred că să port mască în timp ce întâmpin preşedinţi, prim-miniştri, dictatori, regi, regine, nu văd că e pentru mine. Poate mă voi răzgândi”. El a susţinut că răspunsul Guvernului pentru Covid-19 a salvat vieţi şi că alegerile prezidenţiale nu vor fi amânate.

Recomandările făcute de Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor, agenţie guvernamentală de consiliere pe probleme de sănătate publică, au venit după ce în SUA au fost raportate peste 270.500 de cazuri de infectare cu Covid-19 şi aproximatov 7.000 de decese.

Până recent, autorităţile sanitare americane au spus că doar cei bolnavi şi cei care îngrijesc pacienţi infectaţi cu coronavirusul ar trebui să poarte măşti, dar noi studii arară că acoperirea feţei este importantă pentru a evita transmiterea involuntară a bolii.

„Din studiile recente, am aflat că transmiterea de la indivizi care nu prezintă simptome are un rol mai important în răspândirea virusului decât credeam”, a spus vineri Trump.

Americanii sunt sfătuiţi acum să folosească materiale curate pentru a-şi acoperi feţele în public. Oficialii au subliniat că măştile sanitare sunt puţine şi că acestea trebuie lăsate celor care lucrează în spitale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.