Directorul unui important centru de cercetări din Rusia i-a spus marţi preşedintelui Vladimir Putin că laboratorul său este pregătit să testeze pe oameni vaccinuri experimentale contra noului tip de coronavirus începând din iunie, potrivit AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Rinat Maksioutov, şeful Centrului de stat Vektor, a indicat într-o întâlnire cu Putin şi cu principalii directori de centre de cercetare ruseşti că pregăteşte o primă fază de teste clinice pentru trei vaccinuri începând din 29 iunie, pe un eşantion de 180 de voluntari. 

"Grupele de voluntari au fost deja formate. Am primit mai mult de 300 de candidaturi", a explicat el preşedintelui rus. 

Potrivit lui Maksioutov, oamenii de ştiinţă din laboratorul său situat lângă oraşul siberian Novosibirsk au dezvoltat prototipuri de vaccinuri bazate pe şase platforme tehnologice. Testele sunt în prezent făcute pe şoareci, iepuri şi alte animale cu scopul de a determina prototipul cel mai bun de acum şi până la 30 aprilie. 

El a adăugat că Vektor intenţionează să efectueze studii preclinice până la 22 iunie, chiar înainte de testele pe oameni.        

Rinat Maksioutov a afirmat şi că primele teste pe voluntari ar putea începe din mai "dacă îl autorizează Ministerul Sănătăţii". 

Potrivit specialistului, Vektor dispune de tehnologie de vaccinuri testate pe oameni pentru alte maladii care ar putea fi folosite pentru dezvoltarea celui contra coronavirusului. 

Laboratorul Vektor a făcut cercetări secrete pe arme biologice în timpul epocii sovietice şi deţine mostre de diverşi viruşi, de la variolă la Ebola, conform AFP. 

Rusia a înregistrat 7.297 de cazuri de contaminare cu noul tip de coronavirus şi 58 de morţi.                

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.