Beijingul au anunţat duminică 22 de noi cazuri de Covid-19, în timp ce autorităţile se pregătesc să testeze peste două milioane de persoane pentru a opri noul focar de contaminare în capitală, scrie AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Locuitorii din Beijing au revenit la o viaţă aproape normală după două luni fără infecţii. Dar o revenire a epidemiei de săptămâna trecută a determinat izolare în cartiere şi testarea a zeci de mii de locuitori. 

Piaţa agroalimentară din Xinfadi, principalul loc de aprovizionare cu fructe şi legume din Beijing, ar putea fi sursa noilor contaminări. Virusul a fost descoperit în special pe mesele folosite pentru prelucrarea somonului importat. 

Printre noile cazuri confirmate duminică, figurează şi o infirmieră care este primul cadru medical testat şi diagnosticat pozitiv de la revenirea epidemiei. 

Mai mult de 220 de cazuri au legătură cu noul focar de infectare.                

Autorităţile locale au deschis în capitală 2.000 de locuri pentru testarea populaţiei, potrivit agenţiei de presă China Nouă care precizează că 2,3 milioane de probe au fost deja prelevate.                

Locuitorii au fost sfâtuiţi vineri să arunce fructele de mare congelate pe care le-au cumpărat din piaţa Xinfadi care a fost închisă. 

Autorităţile au anunţat vineri şi o campanie naţională prin care vor verifica produsele alimentare importate.                

Angajaţii din restaurante, supermarcheturi, pieţe şi cei care livrează mâncare vor fi testaţi.                

Vineri, un înalt responsabil al Centrului chinez pentru controlul şi prevenţia bolilor a afirmat că noul focar de infecţie este sub control, dar că Beijingul continuă să înregistreze noi cazuri.                 

În total, China a înregistrat 26 de noi cazuri duminică, dintre care trei în provincia Hebei. Una dintre persoanele depistate pozitiv a lucrat la piaţa Xinfadi. Autorităţile au raportat şi un caz importat.            

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.