Consiliul de securitate al ONU a adoptat luni prin vot o rezoluţie care ”susţine” Planul de Pace în Fâşia Gaza al lui Donald Trump, care prevede, între altele, desfăşurarea unei forţe internaţionale, în urma unor presiuni ale Washingtonului, care avertiza cu privire la riscul ca Israelul să reia războiul, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Treisprezece membri ai Consiliului de Securitateal ONU au votat în favoarea acestui text.

Ambasadorul american la ONU Mike Waltz a catalogat acest text drept ”istoric şi constructiv”.

Rusia şi China s-au abţinut.

Această rezoluţie americană - modificată în mai multe rânduri în cursul unor negocieri sensibile - ”susţine” planul preşedintelui american, care a permis intrarea în vigoare, la 10 octombrie, a unui armistiţiu fragil între Israel şi Hamas în Războiul din Fâşia Gaza, un teritoriu palestinian devastat de doi ani de conflict armat, provocat de un atac sângeros al mişcării islamiste palestiniene în sudul Israelului la 7 octombrie 2023.

”Astăzi putem stinge flăcările şi aprinde lumânarea păcii. Această lumânare este Planul în 20 de puncte al preşedintelui Trump”, a declarat Michael Waltz înaintea adoptării rezoluţiei americane.

La trei zile după intrarea în vigoare a armistiţiului, Hamasul a eliberat 20 de ostatici în viaţă, în schimbul eliberării a aproape 2.000 de deţinuţi palestinieni.

Mişcarea a început tot atunci atunci să predea rămăşiţe ale unor ostatici.

Rămăşiţele a doi israelieni şi unui muncitor thailandez nu au fost încă predate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.