Armata ucraineană anunţă vineri că au loc ”confruntări violente” pe malul stâng al fluviului Nipru, ocupat de către trupe ruseşti, în sudul Ucrainei, o zonă în care forţe ucrainene au reuşit să deschidă capete de pod, în timp ce armata rusă anunţă, la rândul său, că a provocat toată săptămâna pierderi ucrainenilor care încearcă să debarce pe malul pe care-l controlează, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Armata rusă subliniază că le-a provocat ucrainenilor pierderi grele de-a lungul întregului fluviu.

”În sectorul Herson, pe malul drept al Niprului (controlat de ucraineni), şi în timpul unei încercări de debarcare pe o inuslă, adversarul a pierdut peste 480 de militari, ucişi sau răniţi, două tancuri şi 17 vehicule”, anunţă Ministerul rus al Apărării într-un raport cu privire la perioada 11-17 noiembrie.

În raportul rus nu se evocă succese revendicate de către ucraineni în această zonă.

Declaraţiile beligeranţilor nu puteau fi confirmate, dar nici infirmate vineri, scrie AFP.

Armata ucraineană anunţa puţin mai devreme că a desfăşurat ”o serie” de operaţiuni ”reuşite” pe malul stâng al Niprului.

”Trupe ale Marinei ucrainene, în cooperare cu alte unităţi ale forţelor apărării, au reuşit să se instaleze în mai multe capete de pod” în această zonă, dădea asigurări Comandamentul Marinei.

Comandamentul ucrainean anunţa, la rândul său, ”pierderi grele” în rândul inamicului.

Armata ucraineană speră să lanseze apoi un asalt mai important, cu obiectivul de a străpunge linii ruseşti, care opresc o contraofensivă ucraineană lansată în iunie.

O străpungere în acest sector ar reprezenta un succes important, în contextul în care linia frontului a rămas neschimbată, iar nici Ucraina şi nici Rusia nu au făcut cuceriri teritoriale semnificative de la recucerirea în urmă cu un an de către Kiev a oraşului Herson, capitala regiunii ucrainene cu acelaşi nume.

Frontul este delimitat de atunci de fluviul Nipru. Forţele ruse ocupă malul stâng, iar cele ucrainene malul drept.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.