Comisia Europeană a propus joi acordarea certificatelor pentru Covid-19 persoanelor participante la studii clinice cu vaccinuri neaprobate, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Iniţiativa vine în urma îngrijorărilor exprimate de companiile BioNTech din Germania şi Hipra din Spania, cu privire la dificultăţile în înrolarea voluntarilor pentru studiile lor clinice pentru vaccinuri împotriva Covid-19, deoarece participanţii s-ar putea confrunta cu restricţii de intrare în spaţiile publice şi de a călători.

Modificările aduse regulilor, care prelungesc şi cu un an valabilitatea permisului UE pentru Covid-19, până la sfârşitul lunii iunie 2023, vor certifica că ţările UE pot emite certificate de vaccinare participanţilor la studiile clinice.

Unele ţări fac deja acest lucru. Cu toate acestea, modificarea nu impune ţărilor UE să recunoască aceste certificate excepţionale de vaccin atunci când sunt emise de alte state din bloc.

Ca urmare, atunci când călătoresc prin UE, participanţii pot fi trataţi ca nevaccinaţi complet şi se pot confrunta cu restricţii.

Un purtător de cuvânt al Comisiei UE a spus că se aşteaptă că ţările UE vor recunoaşte permisele pentru Covid-19 eliberate participanţilor la studii clinice din alte ţări din bloc.

Propunerea trebuie adoptată de legislativul UE şi de guvernele UE.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.