Comandantul forţelor străine în Afganistan, generalul american de armată Scott Miller, a declarat, duminică, că a început o retragere ordonată a acestora şi de predare a bazelor militare şi a echipamentelor către forţele afgane, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Miller a spus că acţionează la ordine bazate pe decizia preşedintelui Joe Biden de a pune capăt celui mai lung război al Americii, considerând că luptele prelungite, care nu pot fi urmărite din Afganistan nu mai sunt aliniate cu priorităţile americane.

La începutul acestei luni, Biden a declarat că va retrage trupele din Afganistan înainte de 11 septembrie, aniversarea a 20 de ani de la atacurile militante asupra World Trade Center şi a Pentagonului, care au dus la declanşarea războiului afgan.

Evenimente

24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a Parteneri: ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast, ACUE
30 septembrie - Eveniment Profit.ro E-Commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a - Parteneri: ARB, CEC Bank, ContentSpeed, eMAG
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-a. Parteneri: ACUE, Electrica Furnizare, Raiffeisen Bank, Transgaz
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania. Parteneri: ARB, CEC Bank, Garanti BBVA, Raiffeisen Bank, Philip Morris

Miller, care conduce forţele SUA şi Misiunea NATO de sprijin hotărât în ​​Afganistan în lupta lor împotriva talibanilor şi a altor grupuri militante islamiste din 2018, a declarat că forţele străine vor continua să aibă ”mijloacele militare şi capacitatea de a se proteja pe deplin în timpul retrogerii în curs şi că vor sprijini forţele de securitate afgane”.

”Am avut ocazia să vorbesc cu membrii talibani în Comisia politică talibană şi le-am spus că revenirea la violenţă, un efort de a forţa o decizie militară, ar fi o tragedie pentru Afganistan şi poporul afgan", a spus Miller reporterilor din capitala Kabul.

Talibanii au condus Afganistanul din 1996 până în 2001, când au fost demişi de forţele conduse de SUA. De atunci, au purtat o insurgenţă de lungă durată şi acum controlează zone întinse de teritoriu.

Experţii în securitate au spus în ultimele săptămâni că se îndoiesc dacă talibanii vor permite forţelor americane, pe care le numesc invadatori, să iasă în mod paşnic din ţară într-un moment în care ciocnirile dintre forţele afgane şi talibani nu au încetat.

Retragerea forţei străine urmează să înceapă de la 1 mai, în conformitate cu un acord cu talibanii convenit în 2020.

"Pe măsură ce reducem la zero forţele SUA, vom preda bazele (militare) în primul rând către Ministerul Apărării (afgan) şi altor forţe afgane", a spus Miller, adăugând că talibanii s-au angajat să rupă relaţia lor cu Al Qaeda.

Acoperirea de către guvernul taliban a Al-Qaeda a fost motivul principal al invaziei SUA în Afganistan după atacurile din septembrie 2001.

Un raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite, din luna ianuarie, afirma că în Afganistan există 500 de luptători al-Qaeda şi că talibanii au menţinut o relaţie strânsă cu aceştia.

Talibanii neagă prezenţa Al Qaeda în Afganistan.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.