Forţele ruse au început să acopere unele dintre avioanele de atac cu anvelope de maşină, potrivit imaginilor din satelit furnizate de Maxar Technologies, ceea ce, spun experţii, ar putea fi o încercare improvizată de a le proteja de atacurile dronelor ucrainene, relatează CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Imagini din satelit cu baza aeriană Engels, aflată în interiorul Rusiei, arată două bombardiere strategice Tu-95 cu anvelope de maşină pe partea superioară a fuzelajelor.

CNN nu a putut verifica în mod independent motivul pentru care anvelopele au fost plasate pe avioane, dar experţii spun că ar putea fi o încercare rudimentară nu doar de a adăuga un alt strat de protecţie împotriva dronelor ucrainene, ci şi de a reduce posibilitatea ca avioanele să fie detectate, în special pe timp de noapte.

Această încercare de a improviza un soi de scut n-ar putea avea decât un efect limitat în ceea ce priveşte atenuarea pagubelor, potrivit lui Francisco Serra-Martins, specialist care lucrează pentru producătorul de drone One Way Aerospace, de la care forţele ucrainene au utilizat drone. "Ar putea reduce semnătura termică pentru activele de aviaţie strategică expuse, plasate pe platformele aerodromurilor, dar acestea vor fi în continuare observabile de camerele cu infraroşu", a declarat el pentru CNN.

Foto: Maxar Technologies via CNN
Foto: Maxar Technologies via CNN

"Deşi pare destul de caraghios, se pare că încearcă să facă tot ce pot pentru a blinda avioanele, care altfel sunt ţinte sigure. Dacă funcţionează sau nu depinde de ce focos are racheta/drona", a declarat Steffan Watkins, consultant de cercetare open-source care urmăreşte avioanele şi navele. El spune că anvelopele ar putea fi folosite şi pentru a împiedica eventuale fragmente rezultate în urma unei rafale aeriene deasupra avionului să străpungă aeronava.

Un oficial militar NATO a declarat pentru CNN că alianţa a văzut tentativa improvizată de apărare a aeronavelor.  "Credem că este menită să protejeze împotriva dronelor", a declarat acesta pentru CNN. "Nu ştim dacă acest lucru va avea vreun efect", a adăugat el.

Săptămâna trecută, a avut loc un atac surprinzător cu drone la o bază aeriană din Pskov, la aproximativ 660 km nord de frontiera ucraineană, în apropiere de graniţele cu Estonia şi Letonia, iar oficialii ruşi au recunoscut că patru avioane militare de transport Il-76 au fost incendiate şi avariate pe aerodromul militar.

Kirilo Budanov, şeful GUR, serviciul de spionaj militar, a declarat într-un interviu pentru site-ul War Zone că două avioane cargo Iliuşin-76 au fost distruse şi două avariate în urma atacului de la Pskov, care a fost lansat de pe teritoriul Rusiei.

CITEȘTE ȘI Dronele folosite în atacul asupra bazei aeriene ruse din Pskov au fost lansate din Rusia, afirmă şeful serviciului ucrainean de spionaj Kirilo Budanov: "Lucrăm de pe teritoriul Rusiei"

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.