Preşedintele rus l-a ironizat joi pe omologul său american, care l-a catalogat drept ”un criminal” şi reafirmă că Rusia îşi va apăra interesele şi va coopera cu Statele Unite acolo unde este ”avantajos”, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Cine zice, ăla e!”, i-a replicat Putin lui Biden după aceste declaraţii într-un interviu, miercuri, potrivit televiziunii ruse.

”Nu este doar o expresie copilărească, o glumă. Are un sens profund, psihologic. Vedem mereu în ceilalţi propriile noastre caracteristici”, a apreciat el.

Putin, care a spus că-i urează ”sănătate, fără vreo ironie”, preşedintelui Biden, a reafirmat apoi că Moscova nu se va lăsa intimidată de Washington - un leitmotiv al diplomaţiei sale.

”Noi ne vom apăra propriile interese şi vom coopera cu ei în condiţiile în care va fi avantajos pentru noi”, a adăugat el.

El a făcut aceste declaraţii într-o videoconferinţă cu reprezentanţi ai societăţii civile din Crimeea, o peninsulă ucrainenă pe care Rusia a anexat-o în 2014, unul dintre motivele conflictului în relaţiile ruso-americane.

Putin face această declaraţie după ce omologul său american a răspuns afirmativ miercuri, într-un interviu acordat ABC News, unei întrebări a jurnalistului dacă liderul de la Kremlin este ”un criminal”.

Apoi, în acelaşi interviu, el spune că vrea să-l facă ”să plătească” pe preşedintele rus pentru amestecul în alegerile americane dn 2016 şi din 2020.

Moscova respine aceste acuzaţii.

Ca represalii, Rusia a anunţat că-şi recheamă sâmbătă ambsadorul la consultări pe tema viitorului relaţiilor ruso-americane.

”Declaraţiile preşedintelui american sunt foarte rele. El nu vrea, în mod clar, să îmbunătăţească relaţiile cu ţara noastră şi de la acest principiu trebuie să pornim de-acum”, tuna anterior un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.