Cinci persoane au fost rănite, dintre care două grav, într-un atac comis de către un bărbat neidentificat, în localitatea Schaffhausen, în nordul Elveţiei, a anunţat luni poliţia, precizând că victimele au fost atacate cu o drujbă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Autorul atacului era înarmat cu o drujbă, a anunţat poliţia, citată de The Associated Press.

În urma atacului, au fost rănite cinci persoane, dintre care două grav, toate victimele fiind spitalizate.

Părţi din centrul localităţii, care se află la frontiera cu Germania, au fost închise după atac, iar poliţia îl caută pe agresor.

Vehicule de poliţie şi ambulanţe se aflau la faţa locului, iar elicoptere de salvare survolau zona, a declarat o purtătoare de cuvânt a poliţiei, Cindy Beer, citată de Swissinfo. De asemenea, mai multe magazine au fost închise, iar oamenii au fost sfătuiţi să evite zona.

Poliţia a anunţat că a fost alertată în legătură cu incidentul la ora locală 10.39 (11.39, ora României) şi a trimis la intervenţie un efectiv numeros. Într-o conferinţă de presă susţinută ulterior, poliţia a precizat că atacatorul a fugit şi este căutat, dar el a fost identificat. Forţele de ordine au prezentat public semnalmentele bărbatului, despre care spun că are aproximativ 1,90 metri înălţime, chelie şi un aspect neîngrijit. El ar conduce un vehicul Volkswagen cu numere de înmatriculare elveţiene.

De asemenea, Poliţia a subliniat că acest atac ”nu este un act terorist”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.