Cinci persoane au fost ucise, inclusiv un bărbat şi fiica sa, iar alte 20 au fost rănite în mai multe atacuri ruse în estul şi nord-estul Ucrainei, potrivit autorităţilor regionale, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Doi civili care se aflau într-o maşină au fost ucişi de o bombă aeriană ghidată lansată de forţe ruse în regiunea Harkov, în nord-estul Ucrainei, a anunţat miercuri guvernatorul Oleg Sînegubov.

Este vorba despre o femeie în vârstă de 38 de ani şi tatăl său, a anunţat Parchetul General ucrainean.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

”Ruşii au atacat (miercuri), la ora (locală) 10.00 (şi ora României) o maşină şi o casă la Zolociv”, un sat situat la aproximativ 50 de kilometri de frontiera cu Rusi, cu ”bombe aeriene ghidate”, a acuzat Oleg Sînegubov.

Alte 13 persoane au fost rănite, inclusiv un copil în vârstă de 11 ani, a anunţat el pe Telegram.

Altă femeie în vârstă de 67 de ani a murit din cauza rănilor, mai târziu, în urma unui bombardament asupra satului Leliukivka, în aceeaşi regiune, a anunţat guvernatorul.

Regiunea Harkov, situată la frontiera cu Rusia, a cărei cea mai mare partea a fost ocupată de armata Moscovei la începutul invaziei, în februarie 2022, înaintea unei prime contraofensive ucrainene, în toamna lui 2022, este vizată aproape constant.

Rusia a folosit în ultimele luni bombe aeriene ghidate noi şi puternice, cu consiecinţe devastatoare.

Forţele ruse deţin iniţiativa în Harkov, în urma eşecului unei mari contraofensive ucrainene în vara lui 2023.

Alt atac rus s-a soldat cu doi morţi şi şase răniţi la Guirnîk, o localitate mică situată la aproximativ 15 kilometri de linia frontului în regiunea Doneţk (est), a anunţat pe Telegram guvernatorul Vadim Filaşkin.

Tiruri de artilerie şi un atac rus cu dronă au rănit patru persoane la Nikopol, în partea central-estică a Ucrainei, a anunţat guvernatorul regional Serghii Lîsak.

El a anunţat că trupe ruse au atacat oraşul cu lansatoare de rachetă de tip ”Uragan” şi a postat imagini cu o casă incendiată.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.