Armata japoneză a găsit, în cursul unor căutări submarine, un fragment al epavei elicopterului de tip UH-60JA, dat ”dispărut” săptămâna trecută cu zece persoane - inclusiv un general - la bord,, dar şi cinci cadavre, anunţă Forţele japoneze de Autoapărare Terestre (FDA), relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Elicopterul se afla într-o misiune de recunoaştere atunci când a ”dispărut” de pe radare, la 6 aprilie, într-un ”accident aerian”, potrivit FDA.

Doi piloţi, doi mecanici şi şase membri ai echipajului se aflau la bordul elicopterului de tip UH-60JA - inclusiv un general al armatei japoneze.

Evenimente
19 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

Fragmentul de epavă pare să fie al aeronavei date disprute, dar nu există informaţii despre identitatea cadavrelor găsite, a anunţat duminică un purtător de cuvânt al armatei.

”Mai sunt cinci corpuri care nu au fost găsite, aşadar operaţiunea de căutare continuă”, a declarat AFP purtătorul de cuvânt.

Paza de Coastă japoneză a descoperit mai multe fragmente care par să provină de elicopter, o uşă, o pală şi o barcă de salvare galbenă care nu s-a desfăcut şi era împachetată.

Niciun indiciu nu a fost furnizat despre cauza acestui accident.

Japonia a înregistrat în trecut accidente militare, de exemplu prăbuşirea în mare, în ianuarie 2022, în centru, a unui avion de vânătoare de tip F-15, ai cărui doi piloţi au murit.

În 2019, un avion de vânătoare de tip F-35A s-a prăbuşit în mare, în largul coastei de nord-est a arhipelagului nipon, iar căutarea cadavrului pilotului şi epavei, înţesată de secrete militare tehnologice, a fost până la urmă abandonată.

Ministerul japonez al Apărării a anunţat ulterior că pilotul, care a murit în accident, s-ar fi dezorientat în spaţiu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.