China cere joi criticilor internaţionali ai legii securităţii naţionale a Hong Kongului ”să înceteze să se amestece”, după arestarea a şapte persoane cu privire la publicarea pe Facebook unor ”mesaje cu caracter răzvrătitor”, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Aceste persoane au fost arestate marţi şi miercuri cu privire la ”infracţiuni  legate de infracţiuni de răzvrătire” în legătură cu mesaje postate pe reţele de socializare în comemorarea reprimării manifestaţiilor în favoarea democraţiei din Piaţa Tiananmen de către Beijing în 1989.

Acestea sunt primele arestări în virtutea noii legi a securităţii naţionale a Hong Kongului, adoptată în martie, care prevede închisoarea pe viaţă în cazul unor infracţiuni ca trădarea şi insurecţia.

Evenimente

30 iulie - Maraton Profit News TV - Inteligența Artificială în Economie

Aceste arestări ”par să confirme îngrijorările Uniunii Europene (UE) cu privire la noua lege şi efectele ei asupra drepturilor şi libertăţilor locuitorilor Hong Kongului”, a denunţat miercuri un purtător de cuvânt al UE.

”Sfătuim ţările şi liderii politici să privească realitatea în faţă, să adopte o poziţie obiectivă şi imparţială şi să înceteze imediat să se amestece în afacerile Hong Kongului şi în afacerile interne ale Chinei”, a declarat un purtător de cuvânt al Biroului Comisarului Ministerului chinez al Afacerilor Externe în acest teritoriu.

”INCITARE LA SUBVERSIUNE”

Şeful Securităţii Hong Kongului a anunţat că una dintre persoanele arestate este Chow Hang-tung, o activistă de prim-plan care conducea grupul, în prezent dizolvat, care organiza piveghiuri anuale de comemorare a acestui eveniment istoric.

Chow Hang-tung ispăşeşte în prezent o pedeapsă de 30 de luni de închsioare cu privire la alte fapte - ”adunare neutorizată”.

Ea aşteaptă alt proces, cu privire la ”incitare la subversiune”, împreună cu alte două activiste.

Ministerul chinez de Externe o acuză joi de faptul că ”publică în mod continuu mesaje cu caracter răzvrrătitor pe reţele de socializare, încercând să provoace ura populaţiei faţă de Guvernul central şi Guvernul Hong Kongului”.

Un purtător de cuvânt al ministerului acuză ”forţe exterioare” - pe care nu le-a desemnat - de faptul că ”fac tot felul de eforturi să se plângă şi să susţină elemente anti-China şi anti-Hong Kong” şi denunţă aceste ”tentative demne de dispreţ”.

Joi, Statele Unite au condamnat aceste arestări ”în virtutea noii legi represive de la Hong Kong în domeniul securităţii naţionale”.

”Ne reiterăm îngrijorarea cu privire la faptul că aceste dispoziţii excesiv de largi şi vag definite ale legii par să incrimineze penal şi mai mult exercitarea libertăţii de exprimare şi să reducă la tăcere criticile la adresa Guvernului”, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului american de Stat.

Acest nou text de lege a securităţii naţionale impusă de Beijing în 2020, la un an după manifestaţii uriaşe şi uneori violente în favoarea democraţiei la Hong Kong a fost adoptat în unanimitate, în martie, de către Consiliul Legislativ (Parlamentul nlocal) al Hong Kongului.

Această declaraţie a Chinei cu privire la un amestec extern, nu are legătură cu un proces cu privire la securitatea naţională în care 14 activişti în favoarea democraţiei de la Hing Kong au fost găsiţi, joi, vinovaţi de subversiune.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.