China afirmă că va ”continua să consolideze coordonarea strategică” cu Rusia, indiferent de modul în care ”peisajul internaţional s-ar putea schimba”, potrivit unui comunicat publicat marţi de Ministerul chinez al Afacerilor de Externe, relatează CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Viceministrul chinez de Externe, Le Yucheng, i-a transmis acest mesaj ambasadorului rus în China, Andrei Denisov, în cadrul unei întâlniri care a avut loc între cei doi oficiali de rang înalt luni, a comunicat Ministerul chinez al Afacerilor de Externe.

”Indiferent de modul în care s-ar putea schimba peisajul internaţional, China va continua să consolideze coordonarea strategică cu Rusia în vederea obţinerii unei cooperării de pe urma căreia ambele ţări să beneficieze, pentru a proteja împreună interesele noastre comune şi pentru a promova construirea unui nou tip de relaţii internaţionale şi a unei comunităţi cu un viitor comun pentru omenire”, a spus Le, potrivit comunicatului citat.

Le a mai precizat că există o creştere de aproximativ 30% a comerţului dintre cele două ţări în primul trimestru al anului curent, ajungând la aproximativ 38.2 miliarde de dolari, ca dovadă a ”rezilienţei extraordinare” a cooperării bilaterale dintre Beijing şi Moscova.

Cei doi oficiali au făcut, de asemenea, schimb de opinii cu privire la Ucraina, precum şi la alte probleme internaţionale şi regionale importante. Cu toate acestea, ministerul nu a oferit alte detalii în acest sens.

În declaraţiile publice şi la summitiurile internaţionale, oficialii chinezi au încercat să adopte o poziţie aparent neutră cu privire la războiul din Ucraina. Aşadar, Beijingul nu a condamnat acţiunile Moscovei, însă nu a exclus nici posibilitatea să acţioneze ca mediator în negocierile pentru pace.

China s-a distanţat de Rusia în urma invaziei în Ucraina şi a denunţat în mod repetat sancţiunile impuse Moscovei ca fiind o modalitate ineficientă de rezolvare a crizei.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.