China a ordonat închiderea consulatului american din oraşul Chengdu, aflat în sud-vestul ţării, ca răspuns la deciziile SUA, după ce tensiunile între cele două ţări s-au amplificat, scrie BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Oficialii chinezi au spus că acţiunea este „un răspuns necesar” dat SUA, care au ordonat Chinei săptămâna aceasta să închidă consulatul din Houston.

Secretarul de stat Mike Pompeo a spus că decizia Statelor Unite a fost luată pentru că Beijingul „fura” proprietate intelectuală.

Închiderea a fost „un răspuns legitim şi necesar la acţiunile nejustificate ale Statelor Unite”, a spus ministrul chinez de Externe într-un comunicat.

„Situaţia actuală dintre China şi Statele Unite este ceva ce China nu vrea să vadă, iar SUA poartă toată responsabilitatea pentru asta”.

Consulatul SUA din Chengdu, care a fost inaugurat în 1985 şi care are o echipă de 200 de membri, este important strategic datorită apropierii de Tibet.

Săptămâna aceasta, guvernul SUA a informat China că, până la finalul săptămânii, trebuie să îşi închidă consulatul din Houston (Texas).

Pompeo a spus că Partidul Comunist Chinez nu doar „fură proprietate intelectuală americană, dar şi europeană... ceea ce afectează sute de mii de locuri de muncă”.

Consulatul chinez din Houston este unul dintre cele cinci existente în SUA, împreună cu ambasada din Washington DC. Nu este clar de ce a fost ales acesta.

China a reacţionat furios şi a ameninţat că va „reacţiona cu măsuri ferme”, iar purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe a spus că motivele date de SUA sunt „incredibil de ridicole”.

Administraţia Trump a înfruntat în mod repetat Beijingul privind comerţul şi pandemia de Covid-19, dar şi legat de noua lege a securităţii naţionale impuse în Hong Kong.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.