Coreea de Nord şi Coreea de Sud au tras amândouă, miercuri, tiruri de rachetă, în ceea ce pare să fie o adevărată cursă a înarmării între cele două ţări surori, aflate teoretic în război, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Lansarea unei rachete balistice de la bordul unui submarin de către Coreea de Sud a fost supervizată de către preşedintele Moon Jae-in şi a avut loc la câteva ore după ce Phenianul a lansat două rachete balistice către mare.

Astfel, Coreea de Sud a devenit miercuri cea de şaptea ţară din lume care deţine această tehnologie de vârf, un progres strategic important pentru Seul, care deţine de-acum un avans în privinţa capacităţilor sale militare faţă de vecinul său din Nord.

Nordul este supus unor sancţiuni internaţionale din cauza programelor de înarmare nuclear şi balistic - interzise.

”Faptul de a avea două Corei care efectuează tiruri de rachete balistice în aceeai zi ţine de o sincronizare extraordinară”, declară AFP un profesor de la Universitatea Yonsei, John Delury.

”Asta arată că există o cursă a înarmării în această regiune, căreia toată lumea este necesar să-i acorde atenţe”, subliniază el.

Racheta sud-coreeană a fost lansată de la bodul submarinului Ahn Chang-ho - dat recent în folosinţă - şi a parcurs distanţa prevăzută până la ţintă, a anunţat Casa Albastră, sediul preşedinţiei sud-coreene.

Deţinerea unei rachete balistice de tip mare-sol (SLBM) este ”foarte semnificativă în privinţa disuasiunii”, subliniază Casa Albastră.

Toate ţările care sunt dotate cu SLBM deţin şi arma nucleară.

Cu doar câteva ore mai înainte, Coreea de Nord a tras ”două rachete balistice cu rază scurtă de acţiune din provincia Pyongan Sud (centru), către est, către mare”, a anunţat într-un comunicat Statul Major interarme de la Seul.

Ele au parcurs aproximativ 800 de kilometri, la o altitudine maxim de 60 de kilometri.

”MESAJ DIRECT” AL NORDULUI ADRESAT BEIJINGULUI

Această lansare este a doua în mai puţin de o săptămână a Phenianului, după ce agenţia oficială nord-coreeană de presă KCNA a anunţat luni un tir al unei ”rachete de croazieră cu rază lungă de acţiune”, în weekend. KCNA evoca ”arme strategice de mare importanţă”.

Tirurile de miercuri, atât ale Nordului, cât şi ale Sudului, intervin în contextul în care ministrul chinez de Externe Wang Yi se afla la Seul, pentru a se întâlni cu omologul său sud-coreean.

Wang Yi a declarat, citat de agenţia sud-coreeană de presă Yonhap, înaintea anunţării celor două tiruri, că speră ca toate ţările să contribuie ”la pace şi stabilitate în peninsula coreeană” şi a invitat pe ”toată lumea să coopereze pentru a relua dialogul”.

Potrivit unor analişti, aceste tiruri sunt un semnal destinat Chinei, principalul aliat diplomatic şi partener comercia al Nordului, în pofida faptului că relaţiile între cele două ţări s-au tensionat.

După ce a s-a instalat la putere, la sfârşitul lui 2011, actualul dictator nord-coreean Kim Jong Un a aşteptat peste şase ani înainte să se ducă în China, însă s-a întâlnit după aceea, în mai multe rânduri, cu preşedintele chinez Xi Jinping.

Beijingul consideră că Nordul face parte din sfera sa de influenţă.

Un profesor de la Universitatea de Studii Nord-Coreene, Yang Moo-jin, consideră că tirurile de miercuri ”seamănă unui mesaj indirect al Coreei de Nord şi chiar unei cereri adresate Beijingului ca peninsula coreeană să fie tratată de către China drept un dosar prioritar”.

”În acelaşi timp, Phenianul pare să afirme şi să sublinieze că Nordul preia conducerea în dosarul peninsulei coreene”, adaugă el.

Aproximativ 28.500 de militari americani sunt staţionaţi în Coreea de Sud, pentru a apăra această ţară de Nord.

Phenianul este mai izolat ca niciodată în prezent, după ce şi-a închis frontierele, la începutul anului, cu scopul de a împiedica răspândirea noului coronavirus.

Negocierile sale cu Statele Unite se află în impas după eşecul unui summit, în 2019, la Hanoi, între dictatorul nord-coreean Kim Jong Un şi preşedintele american de atunci Donald Trump, în vederea unei relaxări a sancţiunilor în schimbul abandonăriide către Phenian a domeniului nuclear.

PROGRESE

Reprezentanţii speciali ai Statelor Unite, Japoniei şi Coreei de Sud pentru Coreea de Nord s-au întâlnit la începutul săptămânii la Tokyo.

”Sperăm ca Republica Populară Democratică Coreea să răspundă în mod pozitiv multiplelor noastre oferte de a ne întâlni, fără condiţii prealabile”, a reiterat însărcinatul Washingtonului cu Coreea de Nord, Sung Kim.

Statele Unite sunt dispuse să ”atace problemele umanitare, independent de progresele realizate în domeniul dezarmării nucleare”, cu respectarea reglementărilor internaţionale, a adăugat el.

După instalarea lui Kim Jong Un la putere, programele de înarmare au avansat, însă Phenianul nu a efectuat niciun test nuclear şi niciun test de rachetă balistică intercontinentală (ICBM) din 2017 încoace.

În ianuarie, la o paradă militară, la Phenian, regimul a pus să defileze patru dintre aceste ICBM-uri, ”arma cea mai puternică din lume”, potrivit KCNA.

Cele mai recente imagini publicate de către Nord de la lansări submarine datează din 2019.

Însă, potrivit unor analişti, aceste lansări submarine au fost efectuate de pe o platformă fixă sau o barjă submesibilă şi nu de la bordul unui submarin.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.