Un incendiu uriaş a cuprins joi o centrală termică, la periferia Moscovei, unde flăcări se ridicau la 50 de metri înălţime, potrivit unor imagini transmise în direct de televiziunea rusă, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cel puţin şase persoane au fost rănite în incendiu, potrivit filialei regionale a Ministerului Sănătăţii, citată de agenţiile ruse de presă.

”Staţia şi-a redus puterea la zero, însă nu există vreun risc de întrerupere a electricităţii (livrate) consumatorilor. Alte generatoare de rezervă au fost pornite, iar capacitatea de producţie a centralelor aflate în activitate a fost crescută”, a anunţat societatea exploatantă, Mosenergo.

Incendiul a izbucnit către ora locală 11.00 (12.00, ora României), la un gazoduct care alimentează centrala, în incinta acesteia, fără să provoace pagube instalaţiei propriu-zise, potrivit aceleiaşi surse.

Aproximativ 50 de vehicule de pompieri au fost trimise să lupte împotriva incendiului, în satul Celobitievo, la mai puţin de doi kilometri de Moscova, a anunţat pe Twitter primarul capitalei, Serghei Sobianin.

Centrala termică numărul 27, care funcţionează cu gaze naturale, furnizează electricitate şi încălzire în patru cartiere din nordul şi nord-estul capitalei ruse.

Construită din 1987 şi până în anii 2000, aceasta este cea mai modernă centrală care alimentează Moscova.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.