Cel puţin şase poliţişti au fost răniţi în weekend în confruntări, la Haga, între grupuri rivale de eritreeni, care au incendiat maşini de poliţie şi au aruncat cu pietre în membri ai forţelor de ordine, anunţă autorităţile, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Poliţia anunţă că a efectuat 13 arestări cu privire la aceste violenţe şi a lansat un apel la martori şi cu privire la imagini video în cadrul unei anchete.

Unităţi speciale din cadrul poliţiei au tras cu gaze lacrimogene în participanţii la violenţe care, potrivit poliţiei, sunt grupări de susţinători şi opozanţi ai Guvernului din Eritreea care particopau la o reuniune la Haga.

”În timpul acestor revolte, s-a aruncat cu pietre, focuri de artificii şi alte obiecte în poliţişti şi pompieri. Mai mulţi participanţi la revolte aveau arme pentru a lovi oameni”, anunţă poliţia.

Două maşini de poliţie şi un autocar au fost incendiate.

În timpul tulburărilor, doi poliţişti au fost răniţi la mână, doi la dinţi şi doi la genunchi, iar unul a fost lovit de o maşină de poliţie în haos. Altui poliţist i s-a făcut rău din cauza gazelor lacrimogene.

Suspecţii arestaţi au vârste cuprinse între 19 şi 36 de ani, precizează într-un comunicat poliţia.

”Colegii noştri au avut de-a face cu o violenţă foarte intensă şi gravă”, a denunţat comandanta poliţiei, Marielle van Vulpen.

”Violenţa exercitată împotriva poliţiştilor şi materialului lor este cumplită şi inacceptabilă”, a denunţat primarul Hagăi, Jan van Zanen.

Liderul exremei drepte antimigraţie Geert Wilders a postat pe reţele de socializare imagini de la ciocniri şi a scris cu majuscule ”arestaţi şi expulzaţi”.

”De ce jumătate din lume este autorizată să vină aici pentru ca să ne distrugă ţara, să se bată între ei, să arunce cu pietre în poliţie şi să-i dea foc maşinilor?”, a scris el pe X.

”Vreau să devin premierul care să facă orine în toate astea”, a adăugat Geert Wilders, care a obţinut o victorie, în noiembrie, dar care nu reuşeşte să formeze un guvern de coaliţie.

Aproximativ 25.000 de cetăţeni eritreeni trăiesc în Olanda, potrivit Guvernului olandez.

Grupări pro şi antiguvernamentale eritreene s-au ciocnit deja, anul trecut, când mai multe persoane au fost înjunghiate înaintea unui eveniment care sărbătorea independenţa Eritreei faţă de Etiopia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.