Cel puţin două persoane au murit, iar mai multe alte erau căutate în urma unei explozii într-un azil de bătrâni, în apropiere de Philadelphia, a anunţat guvernatorul statului american Pennsylvania (est) Josh Shapiro, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit postului local Channel2 Now, aproximativ 15 rezidenţi ai azilului au fost preluaţi, iar ”mai mulţi alţii erau de negăsit”.

”În acest stadiu, deplângem cel puţin doi morţi. Ştim că un anumit număr de persoane este dat dispărut”, a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, guvernatorul Pennsylvaniei.

Cnci persoane erau căutate marţi seara, a anunţat Kevin Dippolito, şeful pompierilor din cantonul Brisol, situat la periferia Philadelphiei, unde se află azilul.

”Ele ar fi putut să plece de la faţa locului cu membri ai familiilor lor”, a apreciat el.

O explozie a avut loc marţi, la ora locală 14.19 (21.19, ora României), care a antrenat surpări importante şi blocarea mai multor persoane la parterul clădirii, a previzat el.

La câteva minute după sosirea pompierilor la faţa locului, ”se simţea un miros puternic de gaze naturale”, a declarat Kevin Dippolito.

Pompierii au evacuat ”numeroşi rezidenţi” înainte să se producă o a doua explozie şi să izbucnească un incendiu.

Eii au reuşit să controleze flăcările, însă rămâneau ”în faza de salvare până la certitudinea evacuării clădirii”, anunţa Kevin Dippolito.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.