Cel puţin două persoane au murit, iar mai multe altele au fost date dispărute în intemperii violente în departamentul Var, în sud-estul Franţei unde, în pofida unei descreşteri a nivelului apelor, unele drumuri şi oraşe erau în continuare inundate, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Un prim corp a fost găsit la Muy, în apropiere de zona în care s-a răsturnat o ambarcaţiune, sâmbătă seara, la bordul căreia se aflau trei pompieri şi trei civili pe care tocmai îi salvaseră. Unul dintre civili a fost dat dispărut între timp. Prefectura nu era în măsură să precizeze dacă cadavrul găsit era al unui bărbat sau al unei femei.

Un al doilea corp, al unui bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani, a fost descoperit în comuna Cabasse, ”într-o maşină”.

Un septuagenar care a fost dat dispărut la Saint-Antonin-du-Var, după ce a ieşit din casă în noaptea de vineri spre sâmbătă, în timpul unor ploi puternice, era căutat în continuare.

Căutări erau în curs cu privire la un cuplu de persoane în vârstă care nu a mai dat un semn de viaţă de sâmbătă, la ora locală 13.00 (14.00, ora României), după ce s-a întors din drum din cauza blocării unui drum la Tanneron, o comună din Var afectată de ploi puternice, a declarat pentru AFP poliţia municipală.

O femeie în vârstă de 39 de ani a fost grav rănită sâmbătă şi a fost spitalizată la Nisa, după ce a fost luată de un val, au anunţat pompierii din Monaco.

Victime ale unui ”episod mediteraneean”, departamentele Alpes-Maritimes şi Var au fost afectate de ploi diluviene, însoţite de valuri impresionante pe litoral, de vineri şi până duminică, şi de revărsarea multor cursuri de apă.

Întraga zonă a fost plasată în alertă cod roşu de către Météo France sâmbătă, iar siriene au răsunat la Nisa, pentru ca locuitorii să se întoarcă acasă.

”CONTEXT GENERAL DE DESCREŞTERE A NIVELULUI APEI”

Organismul meteorologic a ridicat alertele cod roşu, iar apoi portocaliu, duminică, însă sute de pompieri rămân în continuare pregătiţi să intervină.

”Ne aflăm într-un context general de descreştere a nivelului apei (...), dar situaţia este departe de a reveni la normal”, a declarat pentru AFP prefectul din Var Jean-Luc Videlaine, subliniind că pagubele riscă să fie ”considerabile”.

”Funcţionari de la prefectură acţionează în vederea stabilirii dosarelor cu privire la o catastrofă naturală”, a adăugat el.

Ministrul de Interne Christophe Castaner se afla în zonele afectate, duminică, pentru a se întâlni cu locuitori şi serviciile de intervenţie.

Centrul Roquebrune-sur-Argens, în Var, era accesibil doar cu vaporul sau elicopterul, din cauza nivelului apei în urma revărsării Argens, au constatat jurnalişti AFP. În acest oraş cu aproximativ 13.000 de locuitori, nivelulul apei râului a urcat cu până la şapte metri în noaptea de sâmbătă spre duminică, bătând un record din timpul precedentei revărsări, în 2011. 

”Vina” aparţine vântului de est, ”care sufla ieri (sâmbătă) şi a acţionat ca un dop, iar Argens nu putea intra în mare”, a apreciat unul dintre locuitori, Elio Cristofoli, cu care AFP s-a întâlnit în zona inundată.

În total, pompierii din Var şi Alpes-Maritimes au efectuat aproximativ 1.700 de intervenţii, cu susţinerea departamentelor vecine. Ei au procedat la numeroase intervenţii cu elicopterul în noaptea de sâmbătă spre duminică, pentru a salva persoane ameninţate de valuri.

Aproximativ 4.500 de gospodării erau private de electricitate în cele două departamente afectate, mai ales la Fréjus şi Saint-Tropez (Var), potrivt Enedis.

Traficul rutier s-a reluat pe autostrada A8, în schimb axe secundare erau închise din cauza unor torente de noroi sau inundaţii.

Circulaţia trenurilor urma să se reia treptat între Toulon şi Nisa duminică seara, a anunţat SNCF. TGV-uri Paris-Nisa care au fost oprite la Marsilia urmau de asemenea să-şi reia traseele normale.

Acest episod este rezultatul mai multor factori, însă nu are nimic excepţional şi nu poate fi atribuit modificărilor climatice, apreciază Jean-Pierre Hameau de la Météo France.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.