Cel puţin cinci persoane au murit, duminică, din cauza furtunii Herwart, care a lovit centrul Europei şi a provocat şi numeroase pagube materiale, relatează Deutsche Welle.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În Cehia, două persoane au decedat după ce copacii rupţi de vântul puternic au căzut peste ele. În Polonia au murit doi conducători auto, iar în Germania un bărbat în vârstă de 63 de ani s-a înecat. Fratele bărbatului, care era alături de acesta, a fost salvat.

În Germania, vântul a avut viteze de până la 176 de kilometri pe oră. La Oldenswort, la 130 de kilometri nord-vest de Hamburg, o moară de vânt istorică, construită în 1786, a fost doborâtă de furtună.

Sute de mii de locuinţe din Cehia, Austria şi din alte ţări, au rămas fără curent electric din cauza furtunii.

Furtuna a perturbat transportul în comun în centrul Europei şi a provocat inundaţii, iar numeroase drumuri au fost blocate din cauza copacilor căzuţi pe carosabil.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.