Cel puţin 27 de persoane, majoritatea copii, au fost rănite joi în urma prăbuşirii unei pasarele pietonale în oraşul finlandez Espoo, aflat în apropierea capitalei, a declarat un purtător de cuvânt al serviciului regional de salvare din Helsinki, citat de Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE - Operaţiunile de salvare s-au încheiat.

12 persoane au suferit răni mai grave, ceilalţi răniţi au răni minore.

Cel puţin unul dintre cei care au căzut de pe pasarelă era profesor.

Poliţia efectuează o anchetă tehnică în zonă şi cercetează situaţia.

UPDATE - Copiii făceau parte dintr-un grup de elevi de clasa a VIII-a care se întorceau dintr-o excursie, a relatat cotidianul finlandez Helsinging Sanomat, citând un elev care a participat la excursie şi care nu a fost rănit.

UPDATE - Potrivit serviciilor de urgenţă, 24 dintre răniţi, majoritatea copii de şcoală elementară, au fost transportaţi la spital. Mai multe unităţi de salvare, poliţie şi ambulanţă s-au deplasat la faţa locului.

Niciuna dintre victime nu are, din fericire, răni care să-i pună viaţa în pericol, potrivit Ilta Sanomat. În majoritatea cazurilor este vorba despre facturi de membre.

Pasarela pietonală care s-a prăbuşit traversa un şantier de construcţii şi ducea către un centru comercial. Era o pasarelă provizorie, făcută pe bază de placaj, la o înălţime de cinci metri şi se afla în apropierea unei guri de metrou.

În momentul accidentului, pe pasarelă se aflau aproximativ 40 de elevi.

Potrivit unui martor ocular, cu puţin timp înainte de ora nouă şi jumătate dimineaţa, au început să se audă zgomote, urmate de ţipete puternice.

Foto: is.fi
Foto: is.fi

ŞTIREA INIŢIALĂ:

Mulţi dintre răniţi făceau parte dintr-un grup de elevi, a precizat Autoritatea din Helsinki care administează spitalele.

Presa finlandeză a publicat imagini cu cel puţin cinci persoane zăcând la pământ.

FOTO: Twitter
FOTO: Twitter
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.