Cel puţin 25 de persoane au fost rănite joi, când opt vagoane ale unui tren de pasageri au deraiat în nordul Indiei, a anunţat un purtător de cuvânt al Ministerului Căilor Ferate, citat de Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Trenul expres Mahakoshal circula din oraşul Jabalpur, în statul Madhya Pradesh, din centrul Indiei, către New Delhi, când a deraiat în jurul orei locale 2 (miercuri, 23.30 ora României), în statul Uttar Pradesh.

„Operaţiunile de salvare sunt în curs. Am trimis la faţa locului o echipă de management a dezastrelor”, a spus purtătorul de cuvânt al Ministerului Cărilor Federate, Anil Saxena.

Cauza deraierii nu a fost stabilită încă, iar Poliţia a demarat o anchetă pentru a afla dacă a fost vorba de un accident sau de un atac.

În cel mai recent accident feroviar grav din India, 150 de oameni au murit după ce un tren a deraiat la sfârşitul anului trecut, în statul Uttar Pradesh.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.