În total 20 de persoane au murit într-un accident implicând un camion cu alimente, care s-a răsturnat la Nuseirat, în centrul Fâşiei Gaza, anunţă Apărarea Civilă, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Camionul s-a răsturnat în timp ce sute de civili aşteptau ajutor alimentar în zona Nuseirat, în centrul Fâşiei Gaza”, declară AFP un purtător de cuvânt al Apărării Civile, Mahmud Basal.

”Camionul a fost obligat de către armata israeliană să folosească drumuri periculoase, care au fost bombardate anterior” şi care se aflau în stare proastă, precizează el.

”În pofida unei recente autorizări limitate a câtorva camioane cu ajutor, ocupantul (Israelul) împiedică în mod deliberat trecerea în siguranţă şi distribuirea acestui ajutor. Ea îi obligă pe şoferi să folosească itinerarii supraîncărcate de civili înfometaţi, care aşteaptă de săptămâni produse de primă necesitate”, acuză miercuri dimineaţa, într-un comunicat, Guvernul Hamas al Fâşiei Gaza.

Acest ”comportament deliberat şi criminal se soldează adesea cu mulţimi disperate care aruncă asupra camioanelor şi iau ceea ce conţin cu forţa”, afirmă Guvernul.

Guvernul anunţă, la rândul său, un bilanţ de 20 de morţi şi de zeci de răniţi, toţi civili.

Contactată de AFP, armata israeliană a anunţat că ”verifică” aceste informaţii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.