Cel puţin 15 persoane au murit miercuri în sud-vestul Chinei, în urma unor ploi torenţiale, în contextul în care Beijingul se teme de ”catastrofe naturale” exacerbate luna aceasta de condiţii meteorologice extreme, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Într-o parte a Chinei au avut loc, în ultimele zile, ploi diluviene, extrem de puternice în zona Chongqing - o municipalitate-provincie cu 31 de milioane de locuitori.

Aceste ploi ”au ucis 15 oameni şi au cauzat dispariţia altor patru”, anunţă autorităţile locale citate de agenţia oficială chineză de presă China Nouă.

ÎNTINDERI DE NOROI

La Chongqing şi în împrejurimi s-au înregistrat, de la începutul acestei săptămâni, pagube din cauza intemperiilor.

Întregistrări video difuzate de presa locală suprind întinderi uriaşe de apă noroioasă care acoperă zone locuite şi vehicule împrăştiate de forţa torenţilor.

Alte înregistrări surprind salvatori în apă până la brâu, evacuând oameni.

Un pod feroviar s-a surpat parţial marţi.

Preşedintele chinez Xi Jinping a ordonat ca autorităţile să ”acorde prioritate” salvării oamenilor şi bunurilor, potrivit Chinei Noi.

Declaraţii de acest fel ale liderului chinez preconizează, de obicei, o situaţie gravă.

Ministerul chinez pentru gestionarea Situaţiilor de Urgenţă a trimis o echipă să supervizeze eforturile de ajutare a sinistraţilor.

În provincia vecină - Sichuan -, peste 460.000 de persoane au fost afectate, de la începutul săptămânii, în diverse grade de aceste ploi, anunţa marţi China Nouă.

În celălalt capăt al Chinei, zeci de case şi drumuri au fost avariate, în weekend, de cele mai grave intemperii ”din ultimi 50 de ani”, în provincia Shaanxi (nord-vest), potrivit presei locale.

Ministerul chinez al Finanţelor a anunţat miercuri deblocarea a 320 de milioane de yuani (40,5 milioane de euro) în vederea ajutării regiunilor sinistrate.

CĂLDURĂ ZDROBITOARE ÎN NORD

Precipitaţii puternice sunt frecvente în centrul şi sudul Chinei, la sfârşitul primăverii şi începutul verii.

Însă China a înregistrat în ultimele luni condiţii meteorologice extreme - exacerbate de modificări climatice, potrivit unor cercetători.

China urmează să se confrunte ”în iulie cu multiple catastrofe naturale, mai ales inundaţii (...), rafale violente de vânt şi temperaturi mari”, avertizează autorităţile.

În prezent, căldura afectează partea de nord a Chinei.

Beijingul şi regiunile limitrofe au înregistrat în ultimele săptămâni temperaturi de aproape 40°C sau superioare.

În urmă cu un an, la Chongqing a avut loc cel mai important val de căldură de la înregistrarea datelor meteorologice la nivel naţional, în anii '60.

Canicula a fost atunci atât de puternică, încât a secat râuri şi a afectat producţia centralelor hidroelectrice.

Autorităţile au fost nevoite atunci să raţionalizeze electricitatea, să închidă fabrici şi să reducă iluminatul public.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.