”Cea mai mare parte” a musulmanilor internaţi în lagăre de reeducare în Xinjiang, în nord-vestul Chinei, au fost eliberaţi şi au găsit locuri de muncă, a dat asigurări marţi un oficial regional de rang înalt, însă fără să furnizeze cifre în acest sens, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Experţi şi organizaţii de apărarea drepturilor omului acuză Beijingul că a internat până la un milion de musulmani, în principal de etnie uigură, în această regiune, care s-a confruntat în trecut cu atentate atribuite unor separatişti sau islamişti.

Beijingul dezminte acest număr şi afirmă că lagărele sunt centre de formare profesională menite să lupte împotriva radicalizării.

Întrebat într-o conferinţă de presă despre acest subiect, vicepreşedintele regiunii, Alken Tuniaz, un uigur, a dat asigurări că ”cea mai mare parte a persoanelor care au primit o formare s-au întors deja” acasă.

”Cea mai mare parte şi-a încheiat studiile şi a obţinut un loc de muncă”, a declarat el, felicitându-se de ”eficienţa” centrelor.

Preşedintele regiunii Shohrat Zakir, tot un uigur, a precizat la rândul său că centrele învaţă trei lucruri - dreptul, chineza şi ”adevăratul sens al religiei”.

Foşti deţinuţi au declarat că au fost internaţi din motove ca portul vălului sau unei bărbi prea lungi.

Un om de afaceri kazah, care a petrecut aproape două luni într-un lagăr, a declarat pentru AFP că aceste stabilimente au ca unic scop eradicarea credinţei religioase a celor internaţi. Aceştia sunt obligaţi să mănânce carne de porc şi să cânte în fiecare dimineaţa cântece patriotice, a spus el.

Cei doi conducători regionali şi-au exprimat satisfacţia faţă de progresele economice din Xinjiang în regimul comunist.

Însă aceste progrese au fost realizate prin subvenţii colosale.

Potrivit lui Zakir, Guvernul central a transferat nu mai puţin de 1.610 miliarde de yuani (210 miliarde de euro) regiunii, în perioada 2012-2018. Anul trecut, Beijingul a acoperit 60% din cheltuielile Guvernului regional.

”China etaează o reuşită economică, pentru a ascunde discriminarea, asimilarea şi persecuţiile extreme la care sunt supuşi uigurii”, a acuzat într-un comunicat Dilxat Raxit, un purtător de cuvânt al Congresului Mondial Uigur, o organizaţie cu sediul în Germania.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.