Purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, John Kirby, a confirmat luni că încă 20 de femei şi copii israelieni vor fi eliberaţi în urma prelungirii cu două zile a armistiţiului în curs dintre Israel şi Hamas, relatează The Times of Israel.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Prelungirea acordului fusese anunţată anterior de ministrul de externe al Qatarului şi confirmată de Hamas, dar nu şi de partea israeliană.

Acordul a fost structurat în aşa fel încât să poate fi prelungit armistiţiul cu o zi suplimentară pentru fiecare 10 ostatici eliberaţi de Hamas.

Kirby a spus că SUA speră să vadă că armistiţiul va fi prelungit în continuare, dar a reiterat că acest lucru va depinde de eliberarea altor ostatici de către Hamas.

Kirby a subliniat că, pentru a treia zi consecutiv, 200 de camioane cu ajutoare au intrat duminică în Gaza, îndeplinindu-se astfel o clauză cheie a armistiţiului. Astfel, numărul total al camioanelor cu ajutoare care au intrat în Gaza de la deschiderea punctului de trecere Rafah, la 21 octombrie, se ridică la peste 2.000.

John Kirby a confirmat, de asemenea, că a existat un impas luni în ceea ce priveşte eliberarea ostaticilor aşa cum fusese convenit, deoarece Hamas a încercat iniţial să elibereze mai mulţi copii fără mamele lor, care sunt, de asemenea, reţinute în Gaza. El a adaugat că nu ştie dacă printre cei 11 ostatici care vor fi eliberaţi luni se numără şi celelalte două cetăţene americane reţinute în Gaza. Mai sunt alţi şase bărbaţi ostatici care sunt cetăţeni americani, în timp ce un bărbat este posesor al unui green card american.

 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.