Secretarul de presă al Casei Albe, Sarah Sanders, a declarat luni că autorul anonim al editorialului din New York Times în care este criticată abilitatea lui Trump de a fi preşedinte, „încearcă să submineze puterea executivă” şi a adăugat că Departamentul de Justiţie ar trebui „să investigheze” identitatea lui, scrie The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ea a refuzat să precizeze dacă administraţia Trump îl caută pe autor, dar a exclus posibilitatea să fie utilizate teste cu detectorul de minciuni, aşa cum sugerase senatorul Rand Paul. Vicepreşedintele Mike Pence s-a oferit să treacă printr-un astfel de test.

„Suntem concentraţi pe lucrurile care chiar contează”, a afirmat Sanders în prima conferinţă de presă de când a fost publicat editorialul în care un membru anonim al administraţiei lui Trump povesteşte cum membrii staff-ului încearcă să îl „ţină sub control” pe preşedinte pentru a nu lua deciziile greşite.

„Sincer, este trist şi penibil că un anonim fără curaj ar putea primi atât de multă atenţie din partea presei”, a declarat Sanders.

Ea a vorbit apoi şi despre jurnalistul Bob Woodward, susţinând că mai mulţi membri ai administraţiei, printre care şi John Kelly şi Jim Mattis, au negat că evenimentele descrise în cartea jurnalistului, „Frica”, ar fi avut loc.

„Pare incredibil de iresponsabil ca astfel de afirmaţii revoltătoare să fie făcute într-o carte fără ca măcar să angajeze pe cineva care să verifice informaţiile”, a declarat Sanders.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.