Capitularea nu este o opţiune, iar soldaţii Batalionului Azov vor continua să lupte cât timp vor fi în viaţă pentru a respinge ocupanţii ruşi, au declarat comandatul Batalionului Azov, Denis Prokopenko, şi comandatul său adjunct, Sviatoslav Kalina Palamar, în cadrul unei conferinţe de presă în format online, relatează CNN. Palamar a mai afirmat că nu poate confirma dacă toţi civilii au fost evacuaţi de la faţa locului, potrivit afirmaţiilor făcute sămbătă, potrivit BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cei doi oficiali ucraineni au mai menţionat că forţele ruse au continuat să bombardeze oţelăria Azovstal din Mariupol şi încearcă să atace oţelăria.

Luptătorii ucraineni au promis că vor continua lupta.

”Capitularea nu este o opţiune (...) Vom continua să luptăm atât timp cât vom fi în viaţă pentru a respinge ocupanţii ruşi. Nu avem mult timp, suntem supuşi unui bombardament intens”, a declarat Palamar

Luptătorii au cerut comunităţii internaţionale să ajute la evacuarea soldaţilor răniţi din oţelărie, care reprezintă ultimul bastion al apărării din Mariupol.

De asemenea, soldatul Illia Samoilenko a declarat dintr-o ascunzătoare din oţelărie: ”Este inacceptabil să ne predăm. Iar şansele noastre de supravieţuire dacă ne predăm ruşilor, tind să fie spre zero.

El a spus că mai sunt ”zeci” de civili în interiorul combinatului siderurgic.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.