Candidatul de centru-stânga la funcţia de cancelar al Germaniei Olaf Scholz mizează pe o coaliţie cu Verzii, de orientare de stânga, pentru formarea unui guvern, dar sondajele sugerează că va avea nevoie de sprijinul unui al treilea partid pentru a obţine o majoritate stabilă în parlament, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Scholz şi social-democraţii (SPD) au un avans de cinci puncte procentuale faţă de conservatorii cancelarului actual Angela Merkel, înaintea alegerilor generale din 26 septembrie, pentru care se prefigurează mai multe posibile coaliţii şi negocieri neobişnuit de complicate.

”Aş dori un guvern cu Verzii”, a declarat duminică Scholz publicaţiei Tagesspiegel, adăugînd că propunerile de politici ale ambelor partide au multe în comun.

SPD şi Verzii vor creşterea salariului minim de la 9,6 euro la 12 euro, creşterea taxelor pentru super bogaţi şi accelerarea trecerii la olosirea energiei regenerabile pentru respectarea obiectivelor referitoare la climă. Ambele partide susţin o integrare europeanăp mai mare.

Merkel intenţionând să se retragă, declinul în sondaje al conservatorilor care îl au drept candidat principal pe Armin Laschet, marchează o scădere remarcabilă după 16 ani la conducerea Germaniei şi câştigarea a patru alegeri.

Potrivit celui mai recent sondaj realizat de Insa pentru publicaţia Bild am Sonntag, SPD are 25% din intenţiile de vot, iar blocul CDU/CSU 20%. Verzii au 16%, FDP 13%, extrema-dreaptă AfD 12% iar Linke 7%.

Asta înseamnă că o coaliţie cu Verzii a lui Scholz nu ar avea suficiente voturi şi ar avea nevoie de sprijinul CDU/CSU, FDP sau Linke. Toate părţile exclud o coaliţie cu extrema-dreaptă AfD.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.