Zeci de mii de persoane au manifestat în Austria împotriva vaccinării obligatorii în lupta împotriva covid-19 - o măsură pe care cancelarul Alexander Schallenberg a catalogat-o duminică drept un ”amestec minor” în comparaţie cu măsuri alternative, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Mobilizarea a fost cea mai puternică la Graz (sud), unde poliţia a anunţat sâmbătă seara că aproape 25.000 de persoane s-au adunat paşnic împotriva măsurlor Guvernului, mai ales împotriva vaccinării obligatorii - pe care Austria este primul stat membru al Uniunii Europene (UE) care o impune.

Cancelarul austriac Alexander Schallenberg declară într-un interviu acordat cotidianului italian Corriere della Sera că Guvernul este nevoit să ia această măsură pentru a creşte nivelul vaccinării împotriva covid-19 al populaţiei austriece, în prezent de 67%, unul dintre cele mai mici în Europa de Vest.

”Orice plasare în carantină este un amestec greu în libertăţile fundamentale ale concetăţenilor noştri. Vaccinarea obligatorie este, prin comparaţie, un amestc minor”, subliniază Alexander Schallenberg.

”Mi-ar fi plăcut să fac altfel. Este trist. Dar Europa, inima societăţilor deschise, bogate şi industriale, este din nou focarul pandemiei”, adaugă el.

Austria a impus luni o carantină parţială, însă şcolile rămân deschise, şi a decis să treacă la vaccinarea obligatorie de la 1 februarie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.