Ministerul pentru Migraţie de la Atena a decis să apeleze la o campanie în presă şi social media pentru a descuraja cetăţenii afgani să imigreze în Grecia fără să ştie legile şi regulile pentru solicitanţii de azil, relatează ekathimerini.com.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Campania de 73.532 de euro - finanţată de fonduri locale şi europene - va prezenta, de asemenea, condiţiile de viaţă la care se pot aştepta afganii în Grecia, dacă aleg să călătorească prin mijloace nelegale şi să solicite azil.

Reţelele sociale se află în centrul campaniei, care prevede videoclipuri şi bannere ce apar în mod regulat pe platforma de mesagerie Viber şi pe site-urile afgane timp de cel puţin trei luni.

De asemenea, vor fi utilizate YouTube, Dailymotion, Facebook şi alte platforme populare, cu scopul de a ajunge la cât mai mulţi oameni posibil.

Peste 12.000 de euro au fost alocaţi, de asemenea, pentru anunţurile care vor fi publicate în ziarele afgane.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.