Premiul Nobel pentru Pace a fost decernat vineri, la Oslo, Campaniei Internaţionale pentru Abolirea Armelor Nucleare (ICAN), pentru eforturile pe care le-a depus împotriva acestor arme de distrugere în masă, aflate în centrul unor tensiuni internaţionale în Iran şi Coreea de Nord.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI ICAN, o coaliţie internaţională de aprigi susţinători ai eliminării armamentului nuclear

Comitetul Nobel pentru Pace a recompensat ICAN, cu sediul la Geneva, ”pentru activitatea sa de a atrage atenţia asupra consecinţelor catastrofice umanitare ale oricărei utilizări a armamentului nuclear şi eforturile sale revoluţionare de a ajunge la o interzicere pe baza unui tratat a acestor arme”, potrivit The Associated Press.

”Prin susţinerea care inspiră şi inovatoare a negocierilor ONU cu privire la un tratat care să interzică armamentul nuclear, ICAN a jucat un rol major în realizarea a ceea ce este, în epoca noastră, echivalentul unui congres internaţional pentru pace”, a declarat, preşedinta Comitetului Nobel norvegian Berit Reiss-Andersen, citind comunicatul Comitetului.

Întrebată de jurnalişti dacă premiul este simbolic, având în vedere că nu s-a ajuns la vreo măsură internaţională împotriva armamentului nuclear, Reiss-Andersen a răspuns că ”ceea ce nu va avea impact este să se stea degeaba”, potrivit AP.

”Trăim într-o lume în care riscul ca armamentul nuclear să fie folosit este mai mare decât a fost de mult timp. Unele ţări îşi modernizează arsenalele nucleare, iar pericolul ca alte ţări să procure arme nucleare este real, aşa cum o arată Coreea de Nord”, a declarat, citată de AFP, Berit Reiss-Andersen, care îndemnat puterile nucleare să înceapă ”negocieri serioase” în vederea eliminării arsenalor pe care le deţin.

Premiul, în valoare de nouă milioane de coroane suedeze (1,10 milioane de dolari), va fi înmânat pe 10 decembrie la Oslo.

Comitetul Norvegian, care desemnează laureatul Premiului Nobel pentru Pace, a examinat peste 300 de nominalizări anul acesta. Aceste nominalizări recunosc atât realizări, cât şi intenţii.

Decernarea Nobelului pentru Pace încununează o săptămână în care au fost desemnaţi laureaţii Nobelului pentru Medicină, Fizică, Chimie şi Literatură.

Comitetul Norvegian al Nobelului, care nu dezvăluie identitatea candidaţilor, a precizat că 215 persoane şi 103 organizaţii au fost nominalizate anul acesta.

Potrivit unor observatori, între nominalizaţi s-ar fi aflat Căştile Albe siriene şi acordul în domeniul nuclear cu Iranul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.