Camera Comunelor i-a aplicat Theresei May o nouă lovitură, refuzând joi - cu 303 voturi la 258 - să-şi reafirme susţinerea faţă de strategia sa vizând să obţină de la Bruxelles modificări ale acordului Brexitului, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Acest rezultat fragilizează încă o dată poziţia premierului britanic care - cu 43 de zile înaintea Brexitului - va întâmpina dificultăţi în a-şi convinge interlocutorii europeni că dispune de o majoritate parlamentară, în cazul în care aceştia ar accepta să redeschidă ”acordul retragerii”.

Moţiunea prezentată de Guvern saluta expozeul prezentat marţi de May în Camera Comunelor cu privire la situaţia discuţiilor sale cu europenii şi reafirma susţinerea parlamentarilor faţă de încercarea sa de a renegocia acordul Brexitului, cu scopul de a găsi ”mecanisme alternative” ”plasei de siguranţă” irlandeze ("backstop"), clauza vizând să evite în ultim recurs reimpunerea unei frontiere fizice pe Insula Irlanda.

Deputaţii au respins anterior două amendamente depuse de opoziţie.

Textul depus de Partidul Naţional Scoţian (SNP) - care reclama o amânare cu cel puţin trei luni a datei Brexitului, stabilită la 29 martie - a fost respins cu 315 la 93 de voturi.

De asemenea, amendamentul Partidului Laburist (poziţie) - care reclama ca Guvernul May să supună la vot un acord al Brexitului revizuit până la 27 februarie sau să lase Parlamentul să decidă continuarea precesului retragerii din UE - a fost respins cu 322 de voturi la 306.

Un al treilea amendament urma să fie supus iniţial votului Parlamentului, însă deputata conservatoare Anna Soubry - iniţiatoarea textului - a anunţat in extremis că îl retrage. 

Acest amendament avea ca scop să ceară Guvernului să-şi publice analiza cu privire la consecinţele comerciale şi economice ale unei ieşiri a Regatului Unit din Uniunea Europeană (UE).

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.