Un ”calm prudent” domnea vineri în regiunea Idleb, în nord-vestul Siriei, după anunţarea unui armistiţiu în acest bastion bombardat intensiv de Damasc şi aliatul său rus de trei luni, potrivit Obsservatorului Sirian al Drepturilor Omului (SOHR), relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Joi seara, Siria a proclamat un armistiţiu ”condiţionat” în regiunea Idleb, care nu se află sub controlul Damascului, dominată de jihadişti din gruparea Hayat Tahrir al-Sham (HTS, fosta aripă siriană a Al-Qaida) şi anumite grupări rebele.

Damascul ”acceptă un armistiţiu începând de joi la Idleb, cu condiţia ca acordul de dezescaladare (încheiat în septembrie 2018 între Rusia şi Turcia) să fie aplicat”, potrivit agenţiei oficiale siriene de presă Sana.

Acest anunţ coincide cu organizarea la Nur-Sultan a celui de-al 13-lea ciclu de negocieri cu privire la situaţia din Siria, sub egida Rusiei, Turciei şi Iranului.

Un ”calm prudent domneşte după ce aviaţiile siriană şi rusă au părăsit spaţiul aerian al Idlebului, cu puţin înainte de miezul nopţii (şi ora României)”, a declarat pentru AFP directorul SOHR Rami Abdel Rahman.

Cu două minute înainte de intrarea în vigoare a armistiţiului, un raid aerian a vizat sudul oraşului Khan Shaykhun, potrivit sistemului de alertă Sentry, implementat la Idleb cu scopul de a alerta populaţia civilă de iminenţa unui bombardament.

Aceste ultime atacuri aeriene nu s-au soldat cu victime, potrivit SOHR.

”În paralel, luptele (terestre) şi bombardamentele s-au întrerupt pe toate fronturile, în ultimele ore”, a anunţat Abdel Rahman.

Bombardată neîncetat de trei luni, provincia Idleb, dar şi o parte a provinciilor vecine Alep, Hama şi Latakia au făcut obiectul, în septembrie 2018, al unui acord între Ankara, susţinătoarea anumitor rebeli sirieni, şi Moscova, aliata regimului lui Bashar al-Assad, în vederea creării unei ”zone demilitarizate” la Idleb.

Iniţiativa prevedea despărţirea teritoriilor aflate sub controlul jihadiştilor şi rebelilor de zone învecinate, aflate sub controlul Guvernului.

Acordul a permis până acum evitarea unei ofensive de anvergură a regimului, însă a fost respectat doar parţial - jihadiştii au refuzat să se retragă, iar bombardamentele s-au intensificat.

Recrudescenţa bombardamentelor efectuate de Damasc şi aliatul său rus în regiunea Idleb s-a soldat cu aproape 790 de morţi în rândul civililor în trei luni, potrivit SOHR, iar peste 400.000 de persoane au fost deplasate, potrivit ONU.

Declanşat în 2011 de reprimarea unor manifestaţii în favoarea democraţiei, Războiul din Siria s-a soldat cu peste 370.000 morţi şi a deplasat milioane de oameni.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.