Fostul premier britanic Boris Johnson a minţit ”în mod deliberat” Parlamentul britanic, în mai multe rânduri, în scandalul ”partygate”, conchide o Comisie parlamentară de anchetă într-un raport publicat joi, care l-a determinat pe fostul şef de Guvern să demisioneze în mod zgomotos din mandatul de deputat şi care susţine că această Comisie nu a găsit ”nici cea mai mică probă” în acest sens, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Fostul lider conservator, care se pregăteşte să-şi sărbătorească împlinirea vârstei de 59 de ani, a fost notificat săptămâna trecută cu privire la concluziile copleşitoare ale acestor 14 luni de anchetă cu privire la petreceri care au avut loc la Downing Street în timpul carantinei împotriva covid-19.

El a demisonat, atunci, cu zgomot din mandatul de deputat, a denunţat o ”vânătoare de vrăjitoare” şi l-a atacat pe succesorul său Rishi Sunak.

”ASASINAT POLITIC”

”Comisia nu a găsit nici cea mai mică probă” împotriva sa, denunţă Boris Johnson într-un lung comunicat - extrem de agresiv -, în care reafirmă că el credea că nu a făcut nimic rău şi denunţând ”minciuna” şi concluziile ”bolnave” ale Comisiei.

El acuză Comisia de faptul că a vrut să aplice ”o ultimă lovitură de cuţit a unui asasinat politic”.

Boris Johnson, care nu mai face parte din Camera Comunelor, nu riscă mai nimic în urma acestui raport.

În raport se arată că această Comisie a recomandat ca Boris Johnson să  fie suspendat din mandat pe o perioadă de 90 de zile, dacă nu ar fi demisionat.

Este vorba despre o sancţiune foarte dură, care probabil că ar fi condus la organiarea unor alegeri parţiale,

Documentul, care urmează să fie supus adoptării deputaţilor, prevede totodată i se retragă accesul în sediul Parlamentului, acordat foştilor premieri britanici.

La un an de la demisia de la numărul 10 pe Downing Street - unde a stat trei ani pătaţi scandaluri -, demisia sa zgomotoasă împiedică orice revenire la putere a fostului jurnalist şi primar al Londrei până la o eventuală realegere în alegerile legislative prevăzute în 2024.

Boris Johnson a resprins războaiele interne din Partidul Conservator - aflat la putere de 13 ani -, în care BoJo dispune de aliaţi influenţi.

El se bucură de o aură importantă în rândul bazei sale electorale, după ce a obţinut o victorie istorică în alegerile legislative din 2019 şi după ce a realizat, apoi, Brexitul, pe când o ieşure din Uniunea Europwană (UE) părea că se află în impas.

El rămâne în centrul atenţiei politico-medfiatice, însă capacitatea sa reală de a face rău este incertă.

Nici încercări de întoarcere la putere şi nici încercări de a conduce fronde împotriva Guvernului britanic în anumite proiecte nu au avut succes, de un an,

Doar doi deputaţi l-au imitat şi au demisionat din Parlament de o săptămână, în pofida faptului că unii se temeau de un val masiv de demisii care să fragilizeze Guvernul lui Rishi Sunak.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.