Fostul premier britanic Boris Johnson, care a introdus o cerinţă controversată ca alegătorii să prezinte un act de identitate cu fotografie atunci când se duc să voteze, a fost respins joi de la o secţie de votare şi a fost nevoit să se întoarcă acasă, pentru că uitase să şi-l aducă pe al său, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Presa britanică a relatat că Johnson, care a demisionat în 2022 după un mandat de premier plin de scandaluri, a fost iniţial refuzat la o secţie de votare din Oxfordshire, în sudul Angliei, în timp ce încerca să voteze la alegerile locale care au avut loc joi în toată Anglia.

Un purtător de cuvânt nu a negat faptul că fostul premier nu a reuşit iniţial să prezinte un act de identitate cu fotografie, dar a precizat Johnson a votat conservator, ceea ce înseamnă că până la urmă şi-a adus un act de identificare.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Incidentul este cel mai recent din ceea ce a fost o carieră politică plină de culoare pentru Boris Johnson. Când era primar al Londrei, el a fost odată lăsat să atârne în aer rămând blocat pe o tiroliană, iar în calitate de prim-ministru a fost fotografiat la un moment dat în timp ce părea că se ascunde într-un frigider mare în timp ce era urmărit de o echipă de filmare pentru un interviu.

Ca prim-ministru, guvernul lui Johnson a introdus în 2022 cerinţa privind obligativitiatea arătării unui act de identitate la vot, pentru a lua măsuri împotriva posibilelor fraude electorale, dar a fost puternic criticat pentru potenţialul de a priva de drepturi o parte a electoratului.

Anterior, alegătorii trebuiau doar să îşi dea numele şi adresa pentru a putea vota.

"Nu cred că este nerezonabil să le cerem alegătorilor care votează pentru prima dată să prezinte unele dovezi de identitate", spusese Johnson despre noile reguli în 2021.

În Anglia, paşapoartele, permisele de conducere, insignele albastre (pentru persoanele cu dizabilităţi) şi anumite carduri de călătorie locale sunt acceptate ca forme de identificare a alegătorilor.

Anul trecut, la primul scrutin în care au fost puse în aplicare noile reguli, aproximativ 14.000 de persoane din Anglia nu au putut vota la alegerile locale după ce nu au putut prezenta un act de identitate.

Un sondaj realizat de YouGov a arătat că 14% dintre britanici nu ştiau încă, în zilele premergătoare alegerilor de joi, despre cerinţa privind legitimaţia de vot.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.